Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 26-a după Rusalii


În Duminica a 26-a după Rusalii, 19 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Bunila, parohia Ruda, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresată clerului și credincioșilor în prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2023, privind însemnătatea „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” în Patriarhia Română. De asemenea, Preasfinția Sa a explicat că pericopa evanghelică a acestei Duminici, despre bogatul căruia i-a rodit țarina, ne învață că nu bogățiile materiale, trecătoare, sunt importante, ci este important să ne îmbogățim cu harul lui Dumnezeu deoarece doar acesta ne însoțește și dincolo de mormânt, în veșnicie.

Preotul paroh Andrei Lucaci a fost hirotesit iconom ca urmare a ostenelii depuse în vederea renovării locașului de închinare, iar credincioșii implicați în lucrările de restaurare și înfrumusețare au primit acte de cinstire.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această Duminică la biserica „Schimbarea la Față a Domnului” din filia Măgura a parohiei Nojag, Protopopiatul Deva. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de sfințire a noii capele mortuare din localitate.

După citirea Cuvântului pastoral, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, explicând că nu bogățiile în sine sunt condamnate de Mântuitorul Iisus Hristos, ci transformarea acestora, cu lăcomie și egoism, în bunuri exclusiv personale, fără a împărți din acestea celor aflați în nevoie și suferință.

Preotul paroh Mircea Baba și credincioșii implicați în lucrările de construcție și dotare a Capelei mortuare au primit acte de cinstire.


GALERIE FOTO