Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a noua după Rusalii


În Duminica a noua după Rusalii, 25 august 2024, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Ribița, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Altarul amenajat în apropierea locașului de închinare. Preasfinția Sa a oficiat și o slujbă de pomenire pentru Episcopul Gurie Georgiu, pentru slujitorii și ctitorii bisericii trecuți la cele veșnice.

Tâlcuind pericopa evanghelică a acestei Duminici, despre minunea potolirii furtunii și a umblării pe mare, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor i-a îndemnat pe cei prezenți să aibă ochii ațintiți în permanență către Mântuitorul Iisus Hristos, stând tari și neclintiți în credință, în corabia Bisericii mântuitoare, având ca obiectiv dobândirea vieții veșnice.

Preotul paroh Alin Constantin Perța a fost hirotesit iconom, ca urmare a implicării în lucrările de renovare ale locașului de cult și pentru activitatea desfășurată în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire. De asemenea, Preasfinția Sa a acordat distincția eparhială „Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei pentru mireni” domnului Ioan Faur, Primarul Comunei Ribița, iar credincioșilor implicați în activitățile parohiei le-a oferit acte de cinstire.

La rândul său, Domnul Primar Ioan Faur a oferit, din partea Primăriei și a Consiliului Local, titlul de „Cetățean de onoare al Comunei Ribița” Arhipăstorului hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, iar celor implicați în implementarea proiectului de renovare al bisericii din Ribița le-a oferit diplome de excelență.

Biserica din Ribița a fost construită la începutul secolului al XV-lea, fiind declarată monument istoric de categoria A. Locașul de cult a fost renovat integral în cadrul unui amplu proiect de restaurare și conservare a arhitecturii și picturii medievale, prin fonduri obținute de Primăria Comunei Ribița, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Ribița, de la Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Vest.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a slujit în această Duminică în filia Poienița Voinii a parohiei Ruda din Protopopiatul Deva, unde a resfințit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat că Biserica este corabia salvatoare unde credincioșii, atunci când vin furtuna și necazurile, trebuie să alerge cu credință și nădejde, dar și cu pocăință și smerenie, cerând ajutorul Mântuitorului Hristos – Fiul lui Dumnezeu.

Pentru implicarea în renovarea bisericii și a construcției și amenajării noii capele mortuare din localitate, sfințită tot în această zi, Preotul paroh Andrei Lucaci a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate au primit acte de cinstire. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru interpretul de folclor Drăgan Muntean și pentru ctitorii trecuți la cele veșnice.

În continuare a avut loc o manifestare comemorativă și artistică la Casa Memorială „Drăgan Muntean” din Poienița Voinii – localitatea natală a doinitorul.


GALERIE FOTO