Astăzi, 29 august 2024, Mănăstirea Făgețel din județul Harghita și-a sărbătorit hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aceștia au fost înconjurați de clerul slujitor al sfintelor altare din eparhie, dar și din eparhiile învecinate.
Preacuviosul Părinte Protosinghel Arsenie Boariu, viețuitor al Mănăstirii Făgețel, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotesit de către Ierarhul locului Arhimandrit.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a rostit credincioșilor prezenți un frumos cuvânt de învățătură în care a amintit de martiriul acestui mare profet și înaintemergător al Domnului Iisus Hristos. Ierarhul a evidențiat curajul, dreptatea și fidelitatea față de adevăr, de care a dat dovadă Sfântul Ioan Botezătorul, chiar și în fața morții, fiind ucis pentru că a avut curajul să îl mustre pe regele Irod pentru păcatul de a trăi chiar cu soția fratelui său, fapt ce ne arată importanța păstrării integrității morale, indiferent de consecințe. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să reflecte asupra propriei vieți și a modului cum se raportează la adevăr și dreptate, să se ridice împotriva răului și să se roage pentru puterea de a păstra curajul și verticalitatea morală, precum și Sfântul Ioan Botezătorul a făcut-o”.
După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit care se revarsă asupra noastră, dar și celor doi ierarhi hunedoreni, pentru dragostea cu care au răspuns invitației de a fi astăzi împreună cu noi la Mănăstirea de la izvoarele Trotușului, preoților slujitori, cinului monahal, oficialităților și bunilor credincioși veniți pentru a se ruga împreună.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către o parte din soborul slujitor, împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Sursa: episcopiacvhr.ro
GALERIE FOTO