În Sfânta și Marea Vineri, 14 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre lucrarea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit-o prin pogorârea la iad, când a zdrobit puterea morții și a înviat pe toți cei care așteptau mântuirea, făgăduită de Dumnezeu încă de la căderea în păcat a primilor oameni.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a oficiat slujba Deniei Prohodului la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a explicat că sângele Mântuitorului vărsat pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc de păcate este sevă dătătoare de viață pentru cei ce se spovedesc și se împărtășesc la Sfânta Liturghie cu Trupul și Sângele lui Hristos.