Ctitorul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a fost pomenit sâmbătă, 30 iulie 2022, în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhipăstorul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de soborul de preoți și diaconi, în Altarul de vară al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei zile – despre luarea crucii și urmarea lui Hristos, a rostit un cuvânt despre demnitatea cu care vrednicul de pomenire Episcopul Gurie și-a purtat crucea în viața pământească, fiind un om al jertfei, al slujirii și al dăruirii totale pe Altarul Domnului nostru Iisus Hristos.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a evocat chipul blândeții, al dragostei și al dărniciei Părintelui său duhovnicesc, Episcopul Gurie Georgiu, cel care a și inițiat, în urmă cu peste 20 de ani, întâlnirea fiilor satului Huta. La final Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințiților Părinți Episcopi, soborului slujitor, și tuturor celor prezenți astăzi la Huta.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie, pentru părinții acestuia, Maria și Teodor, și pentru fratele Atanasie, iar apoi a fost sfințită o cruce așezată în curtea bisericii din Huta spre pomenirea întâiului Arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
GALERIE FOTO