Episcopia Devei și Hunedoarei, la început de an școlar, sprijină elevii proveniți din familii defavorizate, acțiunea devenind deja o tradiție.
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și în acest an eparhia hunedoreană a donat 300 de ghiozdane complet echipate cu rechizitele necesare procesului de învățământ, acestea fiind împărțite în zilele trecute în cele cinci protopopiate hunedorene.
Echiparea ghiozdanelor a fost realizată de către tineri voluntari ai Centrului de Tineret ORTHOCAFFE din orașul Hațeg, sub îndrumarea părintelui Flaviu Lauran şi a doamnei preotese Roxana Lauran, coordonatorii centrului.
Tot în contextul acțiunilor de prevenire a abandonului școlar, eparhia hunedoreană acordă bursa de studiu „Părintele Arsenie Boca”.
GALERIE FOTO