Un nou an școlar la instituțiile de învățământ ale Episcopiei Devei și Hunedoarei


La Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” și la Școala Gimnazială „Sfântul Arsenie de la Prislop” din Deva a avut loc luni, 9 septembrie 2024, festivitatea de deschidere a noului an școlar. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de Te Deum în prezența cadrelor didactice, a preșcolarilor, a elevilor și a părinților acestora.

Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul i-a îndemnat pe părinți să acorde copiilor o educație nobilă, bazată pe valori creștine și morale. De asemenea, Preasfinția Sa le-a oferit părinților două modele de părinți rugători din Sfânta Scriptură: Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Preasfintei Fecioare Maria, și Sfinții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul.

Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” din Deva a Episcopiei Devei și Hunedoarei a fost inaugurată în luna august a anului 2022. În cadrul instituției de învățământ 80 de preșcolari beneficiază de serviciile educaționale oferite.

Începând cu toamna anului 2024, în Deva funcționează, sub egida Episcopiei Devei și Hunedoarei, Școala Gimnazială „Sfântul Arsenie de la Prislop”, care și-a deschis porțile pentru anul școlar 2024-2025 cu o clasă pregătitoare. Începând cu anul școlar 2025-2026 la această școală va funcționa și ciclul gimnazial.


GALERIE FOTO