Zilele Sfinților Mărturisitori Ardeleni la Orăștie


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și prin implicarea Preotului paroh Petru Voichescu, în zilele de 20-21 octombrie 2022 au fost organizate la Orăştie Zilele Sfinților Mărturisitori Ardeleni, prin intermediul parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” – Orăștie II.

Evenimentul cultural-duhovnicesc a dorit să cuprindă şi să facă remarcate următoarele momente: evocarea jertfei roditoare a sfinților ardeleni care au mărturisit Ortodoxia  cu prețul vieții lor, comemorarea unui an de la trecerea în veșnicie a episcopului Gurie Georgiu, primul ierarh al eparhiei noastre, precum și înființarea Fundației ,,Sfinții Mărturisitori Ardeleni”, sub ascultarea parohiei ortodoxe Orăștie II.

Manifestarea a început în seara zilei de joi, 20 octombrie, cu slujba Vecerniei cu Litie, la biserica parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului”, moment marcat prin prezența unui sobor de clerici slujitori, răspunsurile la strană fiind date de grupul psaltic ,,Stavropoleos” din București, coordonat de Arhid. prof. dr. Gabriel Constantin Oprea. Vineri, 21 octombrie, a avut loc oficierea Sfintei Liturghii, răspunsurile fiind oferite de același grup bizantin. La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit slujba Parastasului în memoria Episcopului Gurie Georgiu, iar apoi s-a săvârșit o slujbă de binecuvântare a nou înființatei fundații.

În seara aceleiași zile, la sala ASTRA din Orăștie a avut loc un moment cultural-artistic. Evenimentul a debutat cu un recital de muzică bizantină a grupului Stavropoleos din București, care a prezentat un mănunchi de cântece bisericești, având ca tematică imnologia liturgică a sfinților ardeleni. Recitalul de muzică bizantină a fost încununat cu susținerea Conferinței ,,Sfinții ardeleni, între istorie și hagiografie”, susținută de doamna profesor Ana Dumitran, doctor în istorie, muzeograf la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și șefa secției Museikon din Alba Iulia. În urma acestui moment, a avut loc un concert folcloric susținut de interpreți îndrăgiți ai județului Hunedoara: Bogdan Toma, Teodora Petruț și Ovidiu Olari, director adjunct în cadrul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara și coordonator al Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Drăgan Muntean”, acompaniamentul fiind realizat de un grup instrumental format din o parte ai membrilor aceluiași ansamblu, prezentatorul acțiunii fiind Pr. asist. univ. dr. Ioan-Marius Popa. Prin reușita acestui eveniment, organizatorii și-au propus ca în fiecare an, cu prilejul prăznuirii sfinților mărturisitori ardeleni, să fie organizate astfel de acțiuni.

Pr. Ioan Marius Popa


GALERIE FOTO