Biserica parohiei Vulcan II a fost resfințită


În Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh, 23 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit biserica cu hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Duminica vindecării orbului din naștere” din municipiul Vulcan, Protopopiatul Petroșani. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi.

Adresându-se credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat în cuvântul de învățătură, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei duminici – despre minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, că nu trebuie să fim nemulțumitori și să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu atunci când pierdem bunuri materiale sau suntem lipsiți de ele, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos ne-a învățat că este mai important să ne îmbogățim în cele spirituale, nepieritoare și veșnice, singurele bunuri pe care omul le poate lua cu sine atunci când părăsește această lume, mergând cu sufletul înaintea Dreptului Judecător.

Ca urmare a ostenelii depuse în vederea renovării locașului de cult, Preotul paroh Nicolae Nuță a fost hirotesit întru iconom, iar credincioșii implicați în activitățile parohiei au primit acte de cinstire.


GALERIE FOTO