Luni, 3 aprilie 2023, la Deva a fost sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române, instituția aniversând 173 de ani de la înființare.
După prezentarea onorului și intonarea imnului național al României, în prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nestor al Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al eparhiei hunedorene, a săvârșit o slujbă de mulțumire, iar apoi a rostit un cuvânt de felicitare adresat jandarmilor hunedoreni și un îndemn ca la toate acțiunile pe care le desfășoară să rămână mereu lângă Dumnezeu.
Jandarmeria Română este o instituţie specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, cu responsabilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, având ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, serbaţi în fiecare an în data de 8 noiembrie.
GALERIE FOTO