La împlinirea a 102 ani de la Marea Unire, marți, 1 decembrie 2020, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Deva printr-o scurtă manifestare, cu un număr redus de participanți, din cauza stării de alertă în care se află țara noastră, provocată de pandemia de COVID-19.
Manifestarea dedicată Zilei Naționale a debutat cu intonarea imnului național al României, iar apoi Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența autorităților județene și locale și a reprezentanților forțelor de ordine și de intervenție.
În continuare, Preasfinția Sa a transmis un mesaj de încurajare pentru toți hunedorenii, îndemnând ca, deși traversăm vremuri grele, să nu ne lăsăm pătrunși de frică, ci de speranță în viitor, căci, speranța vine de la Dumnezeu, Care poate interveni salvator în lume, revărsând între oameni o bucurie precum a făcut-o trimițându-L pe Fiul Său în lume, spre mântuirea oamenilor.
GALERIE FOTO