Binecuvântare de lucrări în parohia „Sfânta Treime” din Petroșani


EPDH_19.02.2017_Binecuvantare_Petrosani II-91Duminică, 19 februarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfânta Treime” a parohiei Petroșani II din protopopiatul Petroșani, județul Hunedoara. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Urmare unui proiect de înfrumusețare a lăcașului de cult din centrul municipiului Petroșani, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate, încredințând astfel jertfa celor care s-au ostenit prin rugăciunea înălțată Dumnezeului ceresc. După slujba de binecuvântare a lucrărilor, ierarhul hunedorean a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de soborul slujitor și în fața mulțimii de credincioși venită să participe la acest eveniment din viața parohiei.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit celor prezenți despre lucrarea duhovnicească pe care fiecare om trebuie să o împlinească, atât prin osteneală personală, prin post, rugăciune și fapte bune, dar și prin participare activă la viața comunității, prin slujbele și Tainele Bisericii lui Hristos. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat la multă liniștire a cugetului, la sporirea rugăciunii și la înmulțirea faptei celei bune, spre a ne întări duhovnicește în urcușul nostru, împreună cu Hristos, de la poalele Golgotei spre Învierea sufletelor.

La final, la recomandarea preacucernicului părinte paroh Iulian Selaje, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a înmânat mai multe gramate de mulțumire celor care s-au implicat activ în proiectul de înfrumusețare a bisericii „Sfânta Treime” din municipiul Petroșani.


GALERIE FOTO