În Duminica a 18-a după Rusalii, 24 septembrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba binecuvântării de lucrări la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Băcia, Protopopiatul Orăștie, iar apoi a oficiat Dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, rostind omilia pericopei evanghelice a aceste Duminici, despre pescuirea minunată, Preasfinția Sa a explicat însemnătatea cererii binecuvântării și ajutorului lui Dumnezeu în săvârșirea lucrărilor, un exemplu în acest sens fiind participarea la Sfânta Liturghie în fiecare duminică, unde creștinul se roagă să primească binecuvântare pentru munca din zilele de peste săptămână.
Pentru osteneala depusă în vederea renovării locașului de cult, Preotul paroh Claudiu Sava a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii implicați au primit acte de cinstire.
GALERIE FOTO