În Duminica a 20-a după Rusalii, 8 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și cu soborul de preoți și diaconi, au târnosit biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Mucenic Iulian din Tars” a Mănăstirii Năsturelu din județul Teleorman. În continuare ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare un fragment din moaștele Sfântului Ierarn Nicolae, de la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București și un fragment din moaștele Sfântului Nechifor cel lepros, de la mănăstirea „Sfântul Pantelimon” – Siliștea Gumești.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoareanul a rostit un cuvânt de învățătură despre folosul desei spovedanii, care îi ajută pe credincioși să se mențină departe de patimi și păcate și să nu cadă în moarte sufletească, păstrând o legătură permanentă cu Hristos, prin împărtășirea cu Sfintele Taine.
La final, Arhipăstorul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Galaction, a oferit mai multe distincții și a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Hristofor, duhovnicul așezământului monahal, iar maica stareță Atanasia a fost hirotesită stavroforă.
Foto credit: facebook Emil Nedelea Caramizaru
GALERIE FOTO