Zi de sărbătoare la Schitul Băița

Luni, 11 august 2025, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Băița, care și-a sărbătorit ocrotitorul. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre virtutea smereniei, pe care Sfântul Ierarh Nifon a…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a noua după Rusalii

În Duminica a noua după Rusalii, 10 august 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă…

Proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioşi Paisie Olaru și Cleopa Ilie la Mănăstirea Sihăstria – jud. Neamț

Joi, 7 august, zi în care este prăznuită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, la hramul Mănăstirii Sihăstria a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa. La acest eveniment au luat parte numeroși reprezentanți ai autorităților naționale și locale, precum și o mulțime de credincioși din toată România, sosiți pentru a…

Sărbătoare la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului – jud. Covasna

Numeroși credincioși au participat miercuri, 6 august 2025, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, județul Covasna. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor de clerici, în pridvorul lăcașului de cult. Cu prilejul Praznicului Schimbării la Față a Domnului, Mănăstirea din Sita Buzăului și-a…

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț | Hram la Schitul Vața de Sus – Bujoara

Marți, 5 august 2025, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Schitul Vața de Sus – Bujoara, cu prilejul sărbătorii hramului.  La…

Sfințirea Bisericii Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Mare – jud. Covasna

Duminică, 3 august 2025, a avut loc slujba de târnosire a biserici Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Valea Mare, județul Covasna. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al…

Binecuvântare arhierească la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica a opta după Rusalii, 3 august 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor, la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. În…

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat la Vasiova

Pentru Episcopia Caransebeșului, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, a fost deosebit de înălțătoare în acest an, deoarece a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, după ce acest sfânt mărturisitor a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu…

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul | Hram la Schitul Poiana Muierii – Petrila

În Duminica a șasea după Rusalii, 20 iulie 2025, zi în care se face pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie” și „Duminica Mironosițelor” de…

Sărbătoarea întâlnirii fiilor satului Huta (2025): Liturghie arhierească și omagiu pentru Episcopul Gurie Georgiu

Sâmbătă, 19 iulie 2025, un sobor de șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj, cu prilejul întâlnirii fiilor satului – eveniment inițiat de vrednicul de pomenire Episcop…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a cincea după Rusalii

În Duminica a cincea după Rusalii, 13 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire efectuate la exteriorul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Turdaș, Protopopiatul Orăștie, cu acest prilej locașul de închinare fiind pus și sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la…

Hram în cinstea Maicii Domnului la Mănăstirea Măgura

Sâmbătă, 12 iulie 2025, în ziua Cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, Mănăstirea Măgura și-a sărbătorit unul dintre hramuri. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La momentul…

„Întâlnirea moților cu istoria” la Dupăpiatră-Cheia

Duminicǎ, 6 iulie 2025, în localitatea Dupăpiatră-Cheia din comuna Buceș, jud. Hunedoara, a avut loc tradiționalul eveniment religios și cultural „Întâlnirea moților cu istoria”, aflat la a 53-a ediție. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în dimineața zilei, la biserica monument istoric cu hramul „ Adormirea Maicii Donului” din satul Stănija de…

Comunicat: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele: A aprobat…

Comunicat de presă: Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă

În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Aceste…