Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 20-27 aprilie 2020 a fost de 2.278.396 lei. Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de eparhii de la începutul crizei de sănătate Covid-19 și până la data de 27 aprilie se ridică la 14.876.474 lei (3.080.015 euro). Text integral: Noi contribuții la ajutorul…
Categorie: Știri
Acțiune social-filantropică la Adăpostul de Noapte din Deva
Marți, 28 aprilie 2020, Episcopia Devei și Hunedoarei, prin Sectorul Social, a donat alimente, materiale de protecție și detergenți pentru beneficiarii Adăpostului de Urgență pentru Timp de Noapte din Deva. GALERIE FOTO
Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață
Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat de presă în legătură cu obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii. În document se menţionează faptul că Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional al acestor ore. Document integral: Legea nr. 45/3…
Duminica a doua după Paști la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica a doua după Paști – a Sfântului Apostol Toma, 26 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Exista un obicei vechi, ca să se facă înnoire, adică prăznuire, în fiecare an a…
Acțiune social-filantropică a Parohiei Păucinești
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și prin purtarea de grijă a preotului paroh Iuliu Tonca, Parohia Ortodoxă Română Păucinești din Protopopiatul Hațeg a donat Poliției Orașului Hațeg și Secțiilor de Poliție Rurală 7 și 8 pachete conținând 500 măști de protecție, 20 de viziere, 10 litri dezinfectant de suprafață și…
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a slujit la Catedrala Episcopală din Deva
Vineri, 24 aprilie 2020, în ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. După Sfânta Liturghie, conform tradiției de la această sărbătoare, a fost oficiată sfințirea Aghiasmei Mici. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este închinată…
Patriarhul României mulțumește Papei Francisc pentru donația făcută Spitalului din Suceava
În după amiaza zilei de 23 aprilie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare de mulțumire adresată Sanctității Sale Papa Francisc pentru darul făcut de acesta Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Donația, constând în cinci ventilatoare pulmonare, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare, a fost oferită…
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 23 aprilie 2020, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. În timpul slujbei, la momentul rânduit, Părintele diacon Nicolae Pasc a fost hirotonit întru…
Acțiune socială în Parohia Uricani
Cu prilejul Praznicului Învierii, Parohia „Înălțarea Domnului” din Uricani, prin purtarea de grijă a Părintelui Protopop Petrache Crețu și cu ajutorul voluntarilor, a oferit daruri și pachete cu produse alimentare persoanelor din parohie aflate în situații vulnerabile. GALERIE FOTO
Ajutorul concret al Bisericii în actuala criză medicală depășește 12,5 mil. lei. Continuă acțiunile caritabile
Patriarhia Română a anunțat o contribuție de încă 2.799.600 lei în ajutorarea tuturor celor afectați de pandemie, în perioada 13 aprilie – 17 aprilie 2020. Totalul ajutorului financiar și material de la începutul crizei medicale depășește 12,5 milioane de lei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite mulțumiri clericilor și credincioșilor solidari și îi îndeamnă să continue…
La Catedrala Episcopală din Deva a fost săvârșită slujba Vecerniei – „A doua Înviere”
În Duminica Învierii, 19 aprilie 2020, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei, numită și „A doua Înviere”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul acestei Vecernii, cu rânduială specială, pericopa Sfintei Evanghelii…
Învierea Domnului prăznuită la Catedrala Episcopală din Deva
În noaptea praznicului Învierii Domnului, 19 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După ce Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a împărțit Sfânta Lumină soborului slujitor, a fost înconjurat…
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sărbătoarea Sfintelor Paști 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj video de Paști în care îi încurajează pe credincioși să rămână în comuniune de rugăciune. El cere binecuvântarea Domnului pentru toți medicii și cei care ajută pe bolnavi, dar și pentru „cei care lucrează pentru binele poporului român”, urându-le românilor și întregii lumi „sănătate și ajutor, speranță,…
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală din Deva
În Sâmbăta din Săptămâna Pătimirilor, 18 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Vecernia săvârșită împreună cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În Sâmbăta Mare ne…
Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală din Deva
La Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, în Sfânta și Marea Vineri, 17 aprilie 2020, la ceas de seară, Denia Prohodului Domnului a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La Denia din Sfânta și…
Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Deva
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit joi, 16 aprilie 2020, la ceas de seară, Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci…
