Astăzi, 17 martie 2021, în Protopopiatul Orăștie a avut loc întâlnirea preoților din Cercul pastoral Orăștie, care cuprinde parohiile din municipiul Orăștie și din satele Mărtinești, Pricaz, Turdaș și Spini. Întâlnirea a avut loc la biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Spini, unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, sub protia P.C. Părinte Protopop al Orăștiei, Adrian Urițescu. Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul coral al parohiei din Spini, condus de către P.C. Părinte Paroh Trif Dragoș.
La finalul slujbei P.C. Părinte Ionel Scânteie, preot paroh la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orăștie a vorbit despre importanța postului ca modalitate de înfrânare a patimilor. De asemenea, Părintele protopop Adrian Urițescu a explicat credincioșilor prezenți momentele și importanța Liturghiei Darurilor mai înainte sfințire.
Pr. Radu Olaru
GALERIE FOTO