Sâmbătă, 10 decembrie 2016, şi dumincă, 11 decembrie 2016, a avut loc, la catedrala din Orăştie, cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Coral Naţional ,,Cu noi este Dumnezeu”. În prima zi a avut loc secţiunea competiţională a manifestării prin participarea a 16 formaţii corale din 10 judeţe, iar în a doua zi s-a desfăşurat secţiunea litugică prin răspunsurile oferite de Cvintetul ,,Anatoly” din Braşov la slujba religioasă duminicală. Organizatorii acestei ediţii au fost Protopopiatul Ortodox Orăştie şi Parohia Ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Orăştie I. Au fost oferite şi două premii din partea Despărţământului ASTRA Orăştie şi a Asociaţiei ,,Limba noastră cea română”, Orăştie.
Juriul a fost format din Prof.univ.dr. CONSTANTIN RÎPĂ (Preşedintele Juriului) din Cluj-Napoca; Pr.prof.univ.dr. DOMIN ADAM din Alba-Iulia, Pr.lect.univ.dr. GEORGE NEACŞU din Piteşti şi Lect.univ.dr. COSTEL MIREL I.V. NECHITA din Iaşi. Din partea Episcopiei Devei şi Hunedoarei a fost susţinut un mesaj de binecuvântare din partea pr.arhim. Andrei Coroianu. Evenimentul a fost transmis în direct de postul Radio Color Orăştie, iar prezentarea corurilor a fost frumos realizată de prof. Silvia Beldiman, membră a Uniunii Scriitorilor.
La finalul jurizării au fost oferite următoarele premii:
Categoria ,,A” – coruri de copii –
- Premiul I: Corul Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, dirijor prof. Ioana Gabriela Gadalean;
- Premiul II:Corul Liceului Teoretic ,,Gh. Lazăr” din Pecica, prof. Alexandru Daniel Zaharia;
- Premiul III:Corul Şcolii Gimnaziale din Secusigiu, dirijor prof. Alexandru Daniel Zaharia;
Categoria ,,B” – coruri pe voci egale –
- Premiul I: Corul din Vălenii Şomcutei al Protopopiatului Şomcuta Mare, dirijor Răzvan Paşca;
- Premiul II:Corul ,,Sacerdotes Domini” al Protopopiatului Aiud, dirijor pr. Horea Lazăr;
Categoria ,,C” – coruri mixte parohiale –
- Premiul I: Corul ,,Naşterea Domnului” din Arad, dirijor prof. Laura-Andreea Roşu;
- Premiul II: Corul ,,Vox Animi” din Sighişoara, dirijor prof. Ana Rodica Proteasa;
- Premiul III:Corul ,,Anastasis” din Deva, dirijor Dorin Kladni;
Categoria ,,D” – alte coruri mixte –
- Premiul I: Corul ,,Voces” din Oradea, dirijor prof. Arnold Schneider;
- Premiul II:Corul ,,Cantarad” din Arad, dirijor prof. Magdalena Lodi;
- Premiul III:Corul ,,Trison” din Brăila, dirijori prof. Marcica Lupu şi Ştefan Lupu;
Categoria ,,E” – grupuri vocale –
- Premiul I: Grupul ,,Logos” din Alba Iulia; dirijor prof. Florin Păcurar;
- Premiul II: Grupul ,,Lira” din Botoşani, dirijor prof. Dragoş Boicu;
Premiul – Cel mai bun dirijor – prof. Arnold Schneider (corul Voces – Oradea);
Premiul ,,Astra Rediviva”, din partea Despărţământului ASTRA Orăştie – Grupul ,,Logos” din Alba Iulia;
Premul Asociatiei ,,Limba noastră cea română”, filiala Orăştie – Corul Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca;
Premiul de excelenţă – Corul ,,Arhanghelii” Orăştie, dirijor drd. Ioan Marius Popa;
Premiul de excelenţă – Corul ,,Bâlea Boar” din Brad, dirijor prof. Maria Simion;
Marele Premiu: Grupul ,,Anatoly” din Braşov.
Putem afirma că prin participarea multor coruri valoroase din cuprinsul ţării noastre şi prin organizarea excepţională, ediţia din acest an a festivalului de la Orăştie va rămâne o frumoasă şi nobilă pagină în istoria muzicii şi a spiritualităţii româneşti.
Drd. Ioan-Marius Popa
GALERIE FOTO