Vineri, 24.06.2016, cu ocazia sărbătorii Nașterii Înaintemergătorului, a avut loc și festivitatea de premiere la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, corp II. Ea a marcat finalul anului școlar 2015 – 2016 și încununarea muncii elevilor de la această unitatea de învățământ.
După alocuțiunile conducerii unității, a avut loc premierea elevilor olimpici, participanți la diverse proiecte internaționale și naționale, la olimpiadele școlare (fazele județeană și națională).
Apoi, au urmat premiile pe clase. Cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei și binecuvântarea Întâistătătorului ei, Preasfințitul Părinte Gurie, Fundația „Copil în Europa” Deva a premiat elevii cu rezultate deosebite la învățătură și comportament. Astfel, cei care au obținut Premiile I, II, III și Mențiuni au primit diplome și cărți. Șase dintre aceștia s-au remarcat în mod deosebit, ei obținând media generală 10 (zece). Efortul lor a fost răsplătit din partea celor două instituții amintite cu medalii și recompense financiare.
La final, s-au adresat mulțumiri părinților, tuturor factorilor de decizie din comunitatea locală, iar elevilor absolvenți, din clasele a VIII-a, mult succes la examenul de Evaluare Națională.
Prof. Tripa Louise Gabriel