Hramul Catedralei Eroilor din municipiul Hunedoara


WP_20160626_017Duminică, 26 iunie 2016, la sărbătoarea Tuturor Sfinților, Catedrala Eroilor din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți, în frunte cu preacucernicul părinte profesor dr. Ioan Mircea Ielciu, de la Catedra de patrologie a Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu. În cuvântul de învățătură, părintele profesor a evidențiat trăsăturile care îi diferențiază pe sfinți de oamenii obișnuiți, a afirmat necesitatea deosebit de actuală a prezenței sfințeniei și a sfinților în viața oamenilor, ca modele de existență și de viețuire, dar a și atras atenția asupra faptului că Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie, iar acest lucru este și o mare cinste, dar și o mare responsabilitate.
La finalul Sfintei Liturghii, preacucernicul părinte Ioan Tiric, parohul catedralei, a mulțumit părintelui profesor și tuturor preoților slujitori pentru prezența la această sărbătoare a comunității și a mulțumit tuturor credincioșilor, închinătorilor, donatorilor și celor care au ajutat și ajută necontenit la ridicarea și consolidarea sfintei catedrale.


GALERIE FOTO

Această prezentare necesită JavaScript.