Hram la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Hunedoara


Miercuri, 17 ianuarie 2024, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre îndelungata viață petrecută de Sfântul Cuvios Antonie în rugăciune și în contemplarea lui Dumnezeu, prin care a dobândit înțelepciune, devenind povățuitorul multor monahi și mireni iubitori de Hristos. De asemenea, Preasfințita Sa a explicat celor prezenți că este important să se străduiască să-L cunoască pe Dumnezeu prin rugăciune.


GALERIE FOTO