În Duminica a 5-a a Postului Mare, 25 martie 2018, zi în care sărbătorim și praznicul Bunei Vestiri, biserica parohiei Deva II și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor veniți să participe la sărbătoarea lăcașului devean.
La predică, Preasfinția Sa a vorbit despre evenimentul minunat petrecut la Buna Vestire, când Dumnezeu a hotărât să vină între oameni într-o manieră cu totul aparte. A coborât în istorie prin nașterea dintr-o femeie, în urma unei zămisliri miraculoase, pe care Arhanghelul Gavriil o vestește Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
GALERIE FOTO