În ziua pomenirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, 8 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul Ghelari, cu prilejul sărbătoririi hramului.
Preasfinția Sa a vorbit în cuvântul de învățătură despre cinstirea pe care se cuvine să o arătăm sfinților îngeri ca unii care au fost și sunt în permanență prezenți în lucrarea și planul lui Dumnezeu de mântuire a neamului omenesc, fiind totodată și mijlocitori pentru noi înaintea tronului Sfintei Treimi.
GALERIE FOTO