Duminică, 23 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit în biserica de zid cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a schitului hunedorean Cucuiș, cu prilejul sărbătoririi hramului acesteia.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost precedată de o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică de zid a schitului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Cucuiș.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie a subliniat faptul că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prin vitejia și tăria sa în credința lui Hristos, a biruit deșertăciunile vremelnice ale acestei lumi, mărturisind chiar până la moarte dreapta credință în Cel care este Biruitorul iadului și al morții și chezașul vieții noastre celei veșnice în Împărăția Cerurilor. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să mărturisească pe tot parcursul perioadei Penticostarului Învierea lui Hristos prin salutul creștinesc Hristos a înviat, fiind astfel propovăduitori ai praznicului Învierii și apostoli ai credinței noastre dreptmăritoare.
GALERIE FOTO