Sâmbătă, 26 martie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în Municipiul Vulcan din județul Hunedoara a avut loc Marșul pentru viață, cu implicarea celor patru parohii ortodoxe din Vulcan, administrația locală și membrii comunității.
Au participat câteva sute de persoane care și-au arătat susținerea față de familie, de nașterea de copii și păstrarea rânduielilor tradiționale specifice poporului român.
Întâlnirea participanților a avut loc la Parohia Vulcan Centrul Vechi, apoi s-a traversat bulevardul principal al orașului, marșul încheindu-se în curtea bisericii parohiei Vulcan I cu o rugăciune.
GALERIE FOTO