Cerc pastoral în filia Poiana Răchițelii a parohiei Bătrâna

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, vineri, 13 aprilie 2018, zi în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, în biserica din satul Poiana Răchițelii, parohia Bătrâna, protopopiatul Deva, prin purtarea de grijă și în prezența preotului paroh Florin Puf, un sobor de preoți a săvârșit Utrenia sărbătorii și Sfânta Liturghie, iar apoi sfințirea…

Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Crișan

Vineri, 13 aprilie 2018, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către trei arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul,…

Catedrala Episcopală din Cetatea Severinului a îmbrăcat straie de sărbătoare

Anul acesta, hramul celui mai reprezentativ lăcaș de cult din Cetatea Severinului a fost marcat prin oficierea mai multor slujbe religioase. Miercuri, 11 aprilie, începând cu ora 18:00, la Catedrala episcopală a fost săvârșită Vecernia Mare cu Litie, în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul Severinului, iar joi, 12 aprilie, credincioșii au participat la slujba…

Manifestare național-istorică la Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, marți, 17 aprilie, de la ora 11.00, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, se va organiza o întâlnire de suflet cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara, în cadrul căreia va fi susținută o prelegere de…

Vecernia din ziua de Paști | Preasfințitul Părinte Gurie a slujit la Catedrala Episcopală din Deva

În Sfânta și Marea Duminică a Învierii, 8 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei, numită și „A doua Înviere”, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părinți…

Praznicul Învierii la Catedrala Episcopală din Deva

În noaptea Sfintelor Paști, de slăvitul praznic al Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Slujba de înviere a debutat cu citirea…

Sfânta Liturghie arhierească în Sâmbăta Mare la Catedrala Episcopală din Deva

În Sâmbăta Săptămânii Pătimirilor, 7 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În Sâmbăta Mare ne aducem…

VIDEO | Mesajul Părintelui Patriarh Daniel la Sărbătoarea Sfintelor Paşti 2018

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti 2018: „Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. Precum în Adam toți mor, așa în Hristos toți vor învia, ne învață Sf. Ap. Pavel în Epistola I către Corinteni. Viața omenirii întregi este, deci, îndreptată spre înviere, iar universul fizic…

Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală din Deva

În Vinerea Mare, 6 aprilie 2018, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor veniți în număr mare la slujba din…

Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a participat la Pelerinajul „Drumul Crucii” de la Lupeni

În Vinerea Mare, 6 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor care au participat la Pelerinajul „Drumul Crucii” desfășurat la Lupeni. După slujba de binecuvântare a celor prezenți, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a vorbit despre suferințele Mântuitorului Iisus Hristos pe drumul spre…

Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Vineri

Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfrico­şătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţe­tul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie…

Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Deva

În Joia din Săptămâna Pătimirilor, 5 aprilie 2018, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Denia de Joi seara, numită și „a celor 12 Evanghelii”, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La…

Joia Mare | Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a slujit la Catedrala Episcopală din Deva

În Joia Mare, 5 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În această zi, urmând predaniilor Sfintelor Evanghelii…

Explicaţie duhovnicească: Sfânta şi Marea Joi

În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte Miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iuda­ic, care-L prefigura pe El, taina jertfei…

Implicarea Episcopiei Devei și Hunedoarei în reabilitarea Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal din Hunedoara

În Miercurea din Săptămâna Mare, 4 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba de sfințire a Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Slujba de sfințire a fost prilejuită de reabilitarea Secției de Pediatrie, prin implicarea directă a Episcopiei Devei și Hunedoarei. Astfel, a…