În ziua Praznicului Nașterii Domnului, luni, 25 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături de soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată de către Preotul Nicolae-Daniel Balea.
Cuvântul pastoral al Arhipăstorului hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, intitulat în acest an „NAȘTEREA LUI HRISTOS – TAINA VEȘNICIEI COBORÂTĂ ÎN TIMP –”, a fost citit de Preotul paroh Dorel Ciolea (textul integral al Pastoralei poate fi citit aici).
Părinții diaconi Adrian Lazăr și Bogdan Cornea, slujitori ai Catedralei Episcopale din Deva, au fost hirotesiți arhidiaconi.
În cuvântul de binecuvântare adresat la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a urat credincioșilor prezenți ca aceste zile de praznic să fie zile de bucurie, zile de pace și luând putere prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin comuniunea unora cu alții să devină buni următori ai cuvintelor și poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos.
După tradiția deja statornicită pentru această zi de sărbătoare, copii prezenți la Sfânta Liturghie au primit daruri de la Moș Crăciun.
GALERIE FOTO