Preacuviosul Părinte Zaharia Zaharou a conferenţiat la Deva


Miercuri, 18 octombrie 2023, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc o conferință duhovnicească extraordinară susținută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. La conferință au fost prezenți ierarhii hunedoreni, slujitori ai Sfintelor Altare, monahi, monahii și credincioși din eparhia hunedoreană, dar și din alte eparhii.

După rugăciunea de început şi arhiereasca binecuvântare, Părintele Radu Trifon, consilier pentru învățământ la Centrul Eparhial din Deva, a dat citire textului conferinței intitulată „Akedia lumii și trezvia ucenicilor lui Hristos”, în care Părintele Arhimandrit Zaharia a explicat că trezvia ne învață să împreună-glăsuim cu Ziditorul Atotputernic al cerului și al pământului cu o minte neîmprăștiată, pentru ca gândurile străine să nu răpească și să nu zădărnicească neprețuitul timp al părtășiei noastre cu El. Rugăciunea trezvitoare este cea mai ziditoare lucrare a vieții noastre. Prin rugăciune învățăm care gânduri sunt bineplăcute lui Dumnezeu și care sunt urâciune înaintea Lui. O formă de trezvie care aduce mult folos duhovnicesc este rugăciunea neîncetată. Gândurile de la vrăjmașul nu se pot apropia, nici nu se pot cuibări în inima care arde sau cel puțin este încălzită de chemarea Numelui lui Hristos. Atât rugăciunea cu zdrobire de inimă, cât și chemarea neîncetată a Numelui lui Hristos întăresc inima, făcând-o asemeni unei fortărețe în care mintea este păzită și apărată. Mintea se pogoară din ce în ce mai ușor la limanul inimii, de unde izvorăsc șuvoaie de gânduri smerite și pline de lumină. Acesta este semnul că harul lucrează înlăuntrul nostru și că am sporit în lucrarea trezviei. Vedem cum duhurile rele se apropie din afară și, înainte de a cunoaște ce fel de gânduri ne aduc, zăvorâm ușa inimii și rămânem la adăpost și într-o pace sfântă.

În continuare, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou a răspuns, prin intermediul Preacuviosului părinte Simeon Scorţea, în calitate de traducător, la numeroasele întrebări adresate de către cei prezenţi.

Înregistrarea live a Conferinței poate fi vizionată aici:


GALERIE FOTO