Luni, 14 martie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi, a oficiat, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
La final, Preasfințitul Părinte Gurie a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care le-a vorbit despre modul în care să ne folosim duhovnicește de această perioadă de pocăință și de rugăciune a postului și i-a îndemnat să fie cu luare aminte la programul liturgic din Postul Mare, participând la slujbele Bisericii și sporind în viața duhovnicească prin pace, păzirea de cele rele și săvârșirea faptelor bune.
GALERIE FOTO