Marți, 9 februarie 2016, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc un seminar cu preoți din cuprinsul Episcopiei Devei și Hunedoarei în care au fost prezentate noile linii de finanțare din cadrul POR (Programul Operațional Regional) și PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) pentru identificarea de soluții concrete de finanțare în vederea reabilitării bisericilor catalogate drept monumente istorice din cuprinsul județului Hunedoara.
Centrul eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei are o preocupare permanentă în ceea ce privește conservarea și valorificarea patrimoniului cultural hunedorean, venind astfel în ajutorul preoților din parohii care dețin biserici monument istoric și prezentându-le acestora ghidurile metodologice de accesare a fondurilor europene. O nouă întrunire pe acest subiect va avea loc în luna martie a acestui an, când va fi analizată evoluția demersurilor în vederea accesării fondurilor și va fi oferită asistență specializată în soluționarea posibilelor probleme.
GALERIE FOTO