Duminică, 10 septembrie 2023, cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la trecerea la Domnul a eroului național Avram Iancu au avut loc Sărbătorile Naționale de la Țebea. Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de soborul de preoți și diaconi, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a explicat în cuvântul de învățătură că darurile cele mari ale lui Dumnezeu se revarsă în viața oamenilor în urma multor încercări, după ce omul, ascultând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos și poruncile Sale, își ia crucea, se leapădă de egoism și își asumă purtarea crucii cu toată responsabilitatea.
În continuare, în prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, a personalităților politice și a credincioșilor veniți să ia parte la aceste evenimente de renume național, a fost oficiată slujba Parastasului la mormântul eroului național Avram Iancu, fiind pomeniți și tribunii Ioan Buteanu, Simion Groza preotul, și eroii români din toate timpurile și din toate locurile.
În cuvântul adresat celor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre cuvintele din testamentul eroului Avram Iancu: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită!”, explicând că acestea se vor putea împlini dacă fiecare român va conștientiza cu responsabilitate că are un rol important în acest demers, pe măsura slujirii la care Dumnezeu l-a chemat, pentru aceasta fiind nevoie de dragoste necondiționată a unuia față de celălalt și jertfelnicie pentru binele comun, după modelul dragostei jertfelnice a lui Dumnezeu față de om.
A urmat rostirea mai multor alocuțiuni și cuvinte de evocare, ceremonia de depunere a coroanelor de flori la mormântul „Crăișorului Munților” și defilarea gărzii de onoare. În partea a doua a zilei a avut loc un spectacol folcloric.
GALERIE FOTO