În ziua Praznicului Botezului Domnului, sâmbătă, 6 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată de către Preotul Daniel Balea.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej Preasfinția Sa a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos, coborându-se în apele Iordanului, cu smerenie desăvârșită, a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri și a sfințit apa Iordanului, de aceea apa de la Taina Sfântului Botez devine, prin Hristos, baie sfințitoare și mântuitoare pentru oameni – arvună a Împărăției Cerurilor.
Potrivit rânduielii din ziua de praznic a Bobotezei, înainte de finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oficiat slujba Agheasmei Mari, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Altarul de vară din curtea Catedralei Episcopale, unde au fost pregătite vasele cu apă pentru sfințire.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfințirii Mari a apei la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
La predică, Preasfinția Sa a vorbit despre Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii, numită și „al doilea Botez”, prin care creștinul, având pocăință sinceră, primește iertarea păcatelor și refacerea legăturii spirituale cu Dumnezeu și cu Biserica, legătură slăbită de patimi și păcate.
GALERIE FOTO