Zi de sărbătoare în parohia Mesteacăn


În Duminica a șaptea după Paști, 5 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor a târnosit biserica cu hramul „Buna Vestire” din parohia Mesteacăn, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, pe podiumul amenajat în curtea lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură, făcând referire la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din rugăciunea rostită în grădina Ghetsimani, citite în această duminică din Sfânta Evanghelie, Preasfinția Sa a explicat că pentru a dobândi fericirea veșnică întru Împărăția Cerurilor, după trecerea din această lume, este nevoie ca în viața aceasta să căutăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să trăim împlinind poruncile Sale.

Pentru implicarea în renovarea bisericii Preotul paroh Ioan David a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate pentru restaurarea și înfrumusețarea lăcașului de cult au primit acte de cinstire.


GALERIE FOTO