Joi, 21 mai 2015, în Biserica Ortodoxă, alături de marele praznic al Înălțării Domnului, s-a făcut pomenirea tuturor eroilor căzuți pe cîmpurile de luptă pentru apărarea dreptei credințe și a identității neamului.
La Catedrala Eroilor din Hunedoara, după Sfânta Liturghie, ca și în toate parohiile din țară, a avut loc slujba Parastasului în cinstea celor care și-au dat viața pentru idealurile patriei. După Slujba de pomenire a eroilor, un grup de elevi de la Colegiul „Emanuil Gojdu” Hunedoara (Şcoala Gimnazială Nr. 8 şi Nr. 3) şi Colegiul „Traian Lalescu” Hunedoara (Şcoala Generală Nr. 4), au adus un pios omagiu celor care şi-au pus viaţa pentru semeni, pentru ţară, pentru credinţă, eroii neamului românesc.
GALERIE FOTO