Pentru Episcopia Caransebeșului, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, a fost deosebit de înălțătoare în acest an, deoarece a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, după ce acest sfânt mărturisitor a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu…
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul | Hram la Schitul Poiana Muierii – Petrila
În Duminica a șasea după Rusalii, 20 iulie 2025, zi în care se face pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie” și „Duminica Mironosițelor” de…
Cerc Pastoral în parohia Boz din Protopopiatul Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, sâmbătă, 19 iulie 2025, în ajunul prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, la ceas de seară, în biserica parohială din localitatea Boz, Protopopiatul Deva, a avut loc întrunirea preoților din cadrul Cercului Pastoral Ilia. Lucrările cercului au fost precedate desăvârșirea Tainei Sfântului Maslu. La finalul slujbei Părintele…
Sărbătoarea întâlnirii fiilor satului Huta (2025): Liturghie arhierească și omagiu pentru Episcopul Gurie Georgiu
Sâmbătă, 19 iulie 2025, un sobor de șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj, cu prilejul întâlnirii fiilor satului – eveniment inițiat de vrednicul de pomenire Episcop…
Cerc pastoral în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Tătărăști
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Duminica a cincea după Rusalii, 13 iulie 2025, în care sunt pomeniți Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cadrul parohiei Tătărăști, Protopopiatul Deva, a avut loc întrunirea preoților din cadrul Cercului Pastoral Zam….
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a cincea după Rusalii
În Duminica a cincea după Rusalii, 13 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire efectuate la exteriorul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Turdaș, Protopopiatul Orăștie, cu acest prilej locașul de închinare fiind pus și sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la…
Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” în parohia Curechiu
În data de 12 iulie Biserica Ortodoxă aduce cinstire Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”, aflată la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos. Începând cu anul 2018, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Curechiu, Protopopiatul Brad, se găsește o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului Prodromița, adusă de la Schitul Prodromu și donată cu…
Hram în cinstea Maicii Domnului la Mănăstirea Măgura
Sâmbătă, 12 iulie 2025, în ziua Cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, Mănăstirea Măgura și-a sărbătorit unul dintre hramuri. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La momentul…
„Întâlnirea moților cu istoria” la Dupăpiatră-Cheia
Duminicǎ, 6 iulie 2025, în localitatea Dupăpiatră-Cheia din comuna Buceș, jud. Hunedoara, a avut loc tradiționalul eveniment religios și cultural „Întâlnirea moților cu istoria”, aflat la a 53-a ediție. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în dimineața zilei, la biserica monument istoric cu hramul „ Adormirea Maicii Donului” din satul Stănija de…
Proclamarea canonizării locale a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț
Duminică, 6 iulie 2025, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a avut loc proclamarea canonizării locale a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Momentul solemn a fost precedat de oficierea Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba a fost săvârșită începând cu ora 9.45 de către un…
Excursie la Oradea pentru copiii de la Centrul Socio-Educațional „Casa Cristian” din Brad
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 1 iulie 2025, cu ocazia încheierii anului școlar, copiii de la Centrul Socio-Educațional „Casa Cristian” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, împreună cu un grup de copii ai parohiei, foarte implicați în activitățile liturgice și misionare ale Bisericii, au participat la o excursie în…
Comunicat: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele: A aprobat…
Comunicat de presă: Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă
În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Aceste…
În atenția candidaților la examenul de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din ARAD
Înscrierea candidaților la facultățile de teologie ortodoxă (nivel licență și master) se face în acord cu prevederile legale și cu avizul scris (binecuvântarea) al chiriarhului (conform art. 13, alin. 3 din Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea învățământului teologic ortodox preuniversitar și universitar). În acest…
Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel | Hram la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica a treia după Rusalii, 29 iunie 2025, zi de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii municipiului Deva, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de vară. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei,…
Slujba Vecerniei la Catedrala Episcopală din Deva
Sâmbătă, 28 iunie 2025, în seara premergătoare zilei în care sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel – hramul de vară al Catedralei Episcopale din Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, împreună cu soborul slujitor….
