5 cuvinte mereu actuale ale Patriarhului Daniel despre Unirea Principatelor Române

Exprimată în secolul al XV-lea de domnitorul moldovean Ștefan cel Mare și Sfânt, care spunea Occidentului că Moldova este „o altă Valahie”, adică o altă Țară Românească, sau în anii 1600-1601 de domnitorul muntean Mihai Viteazul, prin unirea vremelnică a Munteniei, Transilvaniei și Moldovei într-un singur stat, conștiința națională a fost cultivată prin credință și…

Duminica a XXXII-a după Rusalii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva

Duminică, 22 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei…

Dar din dar – acțiune social-filantropică din partea parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Deva pentru „Casa familială pentru copii cu dizabilități și Centrul specializat pentru copii cu dizabilități” din municipiul Hunedoara

Răspunzând și de această dată, cu multă solicitudine, apelului preotului paroh Florin Dobrei, credincioșii Parohiei „Sf. Ierarh Vasile cel Mare” din Deva au strâns, în cadrul unei colecte inițiate de Sfintele Sărbători, peste 250 kg de alimente, precum și produse igienico-sanitare. Pachetele rezultate au fost dăruite unor persoane vârstnice de pe raza parohiei, respectiv, în…

Duminica a XXIX-a după Rusalii în parohia „Bunavestire” din Deva

Duminică, 15 ianuarie 2017, comunitatea parohiei „Bunavestire” din Deva s-a bucurat de prezenţa în mijlocul ei a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si al Harghitei, și Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Preasfinţiile Sale au fost înconjurate de un ales sobor de preoţi și diaconi, alături de…

Nou slujitor al lui Hristos hirotonit în Episcopia Devei și a Hunedoarei

Vineri, 13 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și…

Slujire arhierească la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva

Miercuri, 11 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și…

Slujire arhierească în Duminica de după Botezul Domnului

Duminică, 8 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Măgoaja din comuna Chiuiești, protopopiatul Dej, județul Cluj. Preasfinția Sa a fost înconjurat de către un ales sobor de preoți…

Să-i ajutăm pe cei afectaţi de viscol!

În aceste zile în care din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă multe comunităţi rurale au rămas izolate mai ales în sud-estul ţării, ca şi în anii precedenţi, Patriarhia Română face un insistent apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin concret familiilor sărmane şi…

Botezul Domnului prăznuit în Episcopia Devei și a Hunedoarei

Vineri, 6 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și…

Praznicul Tăierii împrejur a Domnului în Episcopia Devei și a Hunedoarei

Duminică, 1 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Deva IV, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie…

Slujbă de Te Deum la cumpăna dintre ani în Episcopia Devei și a Hunedoarei

La cumpăna dintre ani, în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul ce…

2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. În acest…

VIDEO | Mesajul Părintelui Patriarh Daniel cu prilejul Anului Nou 2017

Prezentăm în continuare Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului Nou 2017: Cu prilejul Anului Nou 2017 și Botezului Domnului vă adresăm tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, împreună cu tradiționala urare: La mulți ani! † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română în anul 2016

În anul 2016 Biserica Ortodoxă Română a canonizat opt sfinți români. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în data de 25 februarie 2016, a hotărât canonizarea a patru pustnici care au trăit în Oltenia, în secolul al XVI – lea: Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie, de…

Preasfinţitul Părinte Iustin este noul Episcop al Maramureşului şi Sătmarului. Întronizarea a avut loc la Catedrala din Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Hodea este de astăzi, 27 decembrie 2016, noul Chiriarh al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala din Baia Mare. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal. Sute de credincioşi maramureşeni, clerici, academicieni, oficialităţi locale şi centrale au…