Joi, 10 septembrie 2015, la invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița Vâlcii au poposit în orașul Petroșani, în incinta paraclisului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Delegația care a însoțit Sfintele Moaște, aflată sub coordonarea Preasfințitului Părinte…
Lună: septembrie 2015
Sprijin din partea Parohiei Nădăștia de Sus pentru copiii instituționalizați
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedorei și prin purtarea de grijă a preotului paroh Ciprian Vișoi, Parohia Nădăștia de Sus a dăruit Casei familiale pentru copii cu dizabilități – Hunedoara ghiozdane și rechizite școlare pentru toți copiii din acest centru care sunt la început de an școlar. GALERIE FOTO
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului în Episcopia Devei și Hunedoarei
Marți, 8 septembrie 2015, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la schitul Măgureni din județul Hunedoara, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul celui de-al doilea hram al așezământului monahal. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei,…
Slujiri arhierești
Mâine, 8 septembrie 2015, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a schitului Măgureni din județul Hunedoara.
Duminica a XIV-a după Rusalii în Episcopia Devei și Hunedoarei
Duminică, 6 septembrie 2015, a XIV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Lelese, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Înainte de slujba Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie a resfințit biserica parohiei Lelese, printr-o slujbă…
Slujiri arhiereşti
Duminică, 6 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Lelese, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.
70 de ani de la sfințirea Catedralei Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie
Sâmbătă, 5 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, județul Hunedoara, la împlinirea a 70 de ani de la sfințirea acesteia. Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument de…
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2015-2016
Cooperarea dintre Familie, Școală și Biserică în educație* La începutul noului an școlar, adresăm elevilor, părinților și cadrelor didactice părintești binecuvântări și gânduri de încurajare pentru o nouă activitate. Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial ca părinții, bunicii și rudele elevilor să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității…
Parohia Nădăștia de Sus ajută copiii instituționalizați
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și prin purtarea de grijă a preotului paroh Ciprian Vișoi, Parohia Nădăștia de Sus a dăruit Casei familiale pentru copii cu dizabilități – Hunedoara alimente de bază (ulei, zahăr, făină, orez, paste făinoase, conserve, etc.), carne de pasăre, diverse produse de cofetărie și produse igienico-sanitare. GALERIE…
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în Episcopia Devei şi Hunedoarei
La invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 10-13 septembrie 2015, în județul Hunedoara va fi prezentă racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea. Racla cu Sfintele Moaște va fi însoțită de o delegație condusă de către Preasfințitul Părinte…
Slujiri arhierești
Sâmbătă, 5 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la târnosirea acesteia.
Participarea tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei la „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa” – Cluj Napoca – 2015
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, 100 de tineri ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei, împreună cu preoții, profesorii de religie și cei care îi vor însoți, vor participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa, eveniment desfășurat în perioada 4-7 septembrie și organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși Cluj și de Arhiepiscopia Vadului,…
Conferința preoţească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei
Joi, 3 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Sala mare „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc Conferința preoţească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei. Conferința a debutat cu lansarea volumului „Persoana” de către autorul acestuia, Părintele Prof. Univ. Dr. George Remete de la Facultatea…
Conferința părintelui Zaharia Zaharou la Petroșani
Miercuri, 2 septembrie 2015, la invitaţia și cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc, în sala Teatrului dramatic „Ion Sârbu” din Petroșani, o conferință susţinută de către Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou. Conferința, intitulată „Vârstele vieţii duhovnicești”, a sintetizat, într-un mod concis și practic, etapele progresului duhovnicesc al omului, progres permanent…
Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, joi, 3 septembrie 2015, începând cu ora 10.00, în Sala mare „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean, va avea loc Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei. Conferința se va bucura de prezența de excepție a Părintelui Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul…
Conferința părintelui Zaharia Zaharou la Deva
La invitația și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 1 septembrie 2015, în Sala Mare a Casei de cultură „Drăgan Muntean” din Deva, a avut loc o conferință de excepție susținută de Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou. Conferința, intitulată „Liturghia – punte între cer și pământ”, surprinde o temă cu profund conținut…
