Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, marți, 15 mai 2018, la Deva, s-a desfășurat o manifestare național-bisericească intitulată Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial și de Filiala Județeană „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru…
Categorie: Foto
Târnosirea noii biserici a Mănăstirii Dumbrava din județul Alba
În data de 13 mai a.c., când Sfânta noastră Biserică se află în cea de-a VI-a Duminică după Paști, numită și a orbului din naștere, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârșit slujba târnosirii noii biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Dumbrava, județul Alba, într-un frumos sobor arhieresc condus de către…
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Sâmbătă, 12 mai 2018, zi în care se face pomenirea Sfântului Mucenic Ioan Valahul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul…
Hramul Mănăstirii Măgura din județul Hunedoara
Miercuri, 9 mai 2018, când în Biserica Ortodoxă se face pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni, din Mira în cetatea Bari din Italia, Mănăstirea Măgura din județul Hunedoara și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Credincioșii prezenți la sărbătoarea mănăstirii hunedorene s-au putut închina la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și ale…
Hramul istoric al Mănăstirii Prislop
Marți, 8 mai 2018, când în Biserica Ortodoxă este pomenit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul istoric. Cu acest prilej, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Din soborul de ierarhi au mai…
Duminica Samarinencei | Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a slujit la Schitul Bălata
În Duminica a cincea după Paști, 6 mai 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainci” și „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” de la Bălata, județul Hunedoara. Cu acest prilej, a fost expusă spre închinare o părticică din moaștele…
Hramul Mănăstirii Groapa Seacă – Petrila Jieț
Sâmbătă, 5 mai 2018, zi în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Mănăstirea Groapa Seacă – Petrila Jieț din județul Hunedoara și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de…
Mai multe biserici închinate Sfântului Irodion vor primi fragmente din moaștele sale
După Sfânta Liturghie oficiată joi cu prilejul hramului Mănăstirii Lainici, Mitropolitul Irineu al Olteniei a oferit racle cu fragmente din moaștele Sfântului Irodion pentru a fi așezate în mai multe biserici din țară închinate acestui sfânt. În cuvântul adresat credincioșilor, mitropolitul a evidențiat viața curată și înclinată spre monahism a Cuviosului: „Sf. Irodion, încă din…
Zi de mare sărbătoare în localitatea Huta – jud. Cluj
În Duminica a patra după Paști, 29 aprilie 2018, credincioșii din satul Huta, județul Cluj, au îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul întâlnirii fiilor satului. Cu binecuvântarea ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți…
Hramul Schitului Cucuiș
Luni, 23 aprilie 2018, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Schitul Cucuiș din județul Hunedoara și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit…
Duminica Femeilor Mironosițe | Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a slujit în parohia Bănița
În Duminica a treia după Paști, 22 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a parohiei Bănița din cadrul Protopopiatului Petroșani. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre curajul femeilor mironosițe, atât la evenimentele din…
Întâlnire de suflet cu veteranii de război hunedoreni
Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, marți, 17 aprilie 2018, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, a avut loc manifestarea național-istorică „Prinos de cinstire eroilor și martirilor neamului”. Această întâlnire de suflet cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara,…
Noul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a fost hirotonit la Madrid
În a doua Duminică după Paști, 15 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Ortodoxă din Madrid – Spania, în cadrul căreia Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Roman a fost hirotonit în treapta de arhiereu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de…
Izvorul Tămăduirii | Hramul Mănăstirii Crișan
Vineri, 13 aprilie 2018, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către trei arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul,…
Catedrala Episcopală din Cetatea Severinului a îmbrăcat straie de sărbătoare
Anul acesta, hramul celui mai reprezentativ lăcaș de cult din Cetatea Severinului a fost marcat prin oficierea mai multor slujbe religioase. Miercuri, 11 aprilie, începând cu ora 18:00, la Catedrala episcopală a fost săvârșită Vecernia Mare cu Litie, în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul Severinului, iar joi, 12 aprilie, credincioșii au participat la slujba…
Binecuvântare de lucrări la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din parohia Tomești
Marți, 10 aprilie 2018, în a treia zi de Paști, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în parohia Tomești din cadrul Protopopiatului Brad. Cu acest prilej, a oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți…
