Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit sâmbătă, 9 aprilie 2022, slujba de târnosire a bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Visca, Protopopiatul Deva, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La momentul potrivit din cadrul slujbei teologul Gelu Muntean a fost hirotonit întru diacon, urmând a…
Categorie: Media
Denia Acatistului Bunei Vestiri la biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia imnului Acatist al Bunei Vestiri, vineri, 8 aprilie 2022, la biserica „” din Simeria, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej Preasfinția Sa a vorbit despre minunile prin care, în mai multe rânduri, cetatea Constantinopolului a fost izbăvită de primejdii…
Denia Canonului Mare la Catedrala Episcopală din Deva
Miercuri, 6 aprilie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. În cadrul slujbei Preasfinția Sa a citit, potrivit rânduielii, și viața Sfintei Cuvioase…
Slujire arhierească în parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Călan
În Duminica a treia din Post – a Sfintei Cruci, 27 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Altarul de vară al parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Călan, Protopopiatul Hațeg, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția…
Biserica „Buna Vestire” din Deva și-a sărbătorit hramul
În ziua praznicului Bunei Vestiri, vineri, 25 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din municipiul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat importanța praznicului acestei zile, în care sărbătorim începutul lucrării de mântuire a…
Preoții din Protopopiatul Deva s-au întrunit pentru Conferința semestrială
Slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Deva au participat joi, 24 martie 2022, la Conferința semestrială de primăvară. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedaorei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Deva. Părintele Protopop Petru Costa…
Conferință preoțească în Protopopiatul Hațeg
Miercuri, 23 martie 2022, a avut loc Conferința semestrială a preoților din Protopopiatul Hațeg. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în biserica „Sfânta Treime” din Hațeg, împreună cu soborul slujitor. După Sfânta Liturghie, a urmat deschiderea Conferinței printr-un cuvânt al Părintelui Protopop Iuliu Tonca,…
Conferința slujitorilor Sfintelor Altare din Protopopiatul Orăștie
Marți, 22 martie 2022, slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Orăștie au participat la Conferința preoțească semestrială. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei au fost…
Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști în parohia Peștișu Mare
În Duminica a doua din Postul Mare – a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, 20 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Peștișu Mare, Protopopiatul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți…
Noul stareț al Mănăstirii Crișan a fost instalat
Vineri, 18 martie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Crișan, împreună cu un sobor de preoți. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a instalat ca stareț al așezământului monahal pe Părintele Protosinghel Nifon Jorza. GALERIE FOTO
Preoții din Protopopiatul Brad s-au întrunit la Conferința semestrială
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite joi, 17 martie 2022, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Brad, în prezența preoților slujitori la parohiile din cuprinsul Protopopiatului Brad. Părintele Protopop Ioan Diniș a rostit cuvântul de deschidere în debutul Conferinței, iar apoi au fost susținute două referate…
Conferința semestrială a preoților din Protopopiatul Petroșani
Miercuri, 16 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din municipiul Petroșani, cu prilejul întrunirii slujitorilor Sfintelor Altare din Protopopiatul Petroșani pentru Conferința semestrială. După Sfânta Liturghie, a urmat deschiderea Conferinței printr-un cuvânt al Părintelui Protopop Petrache Crețu, iar apoi…
În Duminica Ortodoxiei Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a slujit la Catedrala Episcopală din Deva
În prima Duminică a Postului Sfintelor Paști – numită Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au…
A patra seară a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit joi, 10 martie 2022, Pavecernița Mare, în cadrul căreia s-a citit ultima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a rostit la finalul slujbei un cuvânt de învățătură…
Pastorala Sfântului Sinod: Duminica Ortodoxiei ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au transmis un mesaj pastoral la prima Duminică din Postul Mare 2022. Ierarhii au subliniat că „Duminica Ortodoxiei, sărbătorită începând din anul 843 în întreaga creștinătate ortodoxă, ne dezvăluie purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu față de Biserica Ortodoxă”. Sărbătoarea este închinată biruinței dreptei credințe asupra celor…
A treia seară a Canonului Mare la biserica „Sfânta Varvara” din Petroșani
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit miercuri, 9 martie 2022, Pavecernița Mare la biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” a parohiei Livezeni I din Petroșani, împreună cu soborul slujitor. În cadrul slujbei Pavecerniței s-a citit partea a treia din Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa…
