Duminică, 26 iunie 2022, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a doua seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VII-a, o conferinţă duhovnicească extraordinară susţinută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit…
Categorie: Știri
Duminica Sfinților Români | Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a slujit la hramul Schitului Grădiștea de Munte
În Duminica a doua după Rusalii – în care sunt pomeniți toți Sfinții Români, 26 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Schitul Grădiștea de Munte, cu prilejul sărbătoririi hramului. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, făcând referire la…
Recitalul literar-muzical „Mântuitoarea rugăciune” la Teatrul de Artă din Deva
Sâmbătă, 25 iunie 2022, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Teatrului de Artă din Deva, în prima seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VII-a, un recital literar-muzical în premieră pentru oraşul Deva. Spectacolul, conceput în lumina anului omagial…
Schitul Ardeu și-a sărbătorit hramul
În ziua sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vineri, 24 iunie 2022, Schitul Ardeu și-a prăznuit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre minunile întâmplate la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul…
Licitație de pictură pentru biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a Schitului Băița
Joi, 7 iulie 2022, la Schitul Băița din județul Hunedoara, Protopopiatul Brad, va avea loc, începând cu ora 12.00, o licitație de pictură în tehnica frescă, pentru biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0732 212 233 – egumenă Mon. Nectaria Gagea-Neaga.
Hram la Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” – Suseni-Colț
În Duminica Tuturor Sfinților, 19 iunie 2022, Schitul Suseni-Colț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Altarul de vară al așezământului monahal. În cuvântul de învățătură rostit în această Duminică în care se face pomenirea Tuturor…
Binecuvântare arhierească în parohia Sântandrei
Sâmbătă, 18 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din parohia Sântandrei, Protopopiatul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ca urmare a lucrărilor de renovare efectuate în Sfântul Altar, înainte de începerea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de târnosire a…
Doi ani de la deschiderea Casei de tip familial pentru copii din Săulești
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a fost prezent joi, 16 iunie 2022, în mijlocul copiilor de la Casa de tip familial pentru copii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Săulești. Arhipăstorul hunedorean, împreună cu Părintele Sebastian Vândălac, consilier social al eparhiei hunedorene și coordonator al Centrului, și cu Părintele Dumitru Trifan, preot paroh la…
Zilele Credinței și Culturii la Deva – 2022
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în perioada 25-29 iunie 2022, se va desfăşura seria de manifestări cultural-religioase intitulată „Zilele credinţei şi culturii la Deva” – ediţia a VII-a, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai oraşului Deva, manifestări organizate de Episcopia Devei şi Hunedoarei. Evenimentele se vor…
Excursie pentru copiii de la Centrul social „Casa Cristian” din Brad
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, copiii de la Centrul Social „Casa Cristian” din Brad, au fost marți, 14 iunie 2022, într-o excursie la Sibiu. Excursia a fost posibilă prin bunăvoința credincioșilor Parohiei Brad 1, care, prin donații, au asigurat toate cheltuielile necesare. Copiii, însoțiți de părintele Alexandru Letea, coordonatorul Centrului Social,…
Ședința de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei
Marți, 14 iunie 2022, la sediul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva s-au desfășurat, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Nestor, lucrările ședinței de constituire a Adunării Eparhiale. Ședința Adunării Eparhiale a fost precedată de săvârșirea slujbei de Tedeum, urmată de o slujbă de pomenire a Preasfințitului Părinte Gurie, ctitorul și întâiul arhipăstor al…
Sfințirea Altarului de vară de la Catedrala Episcopală din Deva
În ziua praznicului Sfintei Treimi, 13 iunie 2022, la ceas de Vecernie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit, împreună cu soborul slujitor, slujba de sfințire a Altarului de vară construit în curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit…
Hram la Catedrala mitropolitană din Sibiu
La praznicul Sfintei Treimi credincioşii din Sibiu au venit la Catedrala mitropolitană din cetate pentru a participa la sărbătoarea hramului mamei tuturor bisericilor din Ardeal. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de trei arhierei: Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei şi Preasfinţitul Nestor, Episcopul Devei şi…
Praznicul Pogorârii Sfântului Duh sărbătorit la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, 12 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături de soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Preotul Daniel Balea. În…
Manifestare cultural-catehetică la parohia Orăștie II
În Duminica a șaptea după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 5 iunie 2022, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” a parohiei Orăștie II a avut loc o manifestare cultural-catehetică, dedicată copiilor și familiei creștine, sub coordonarea preotului paroh Petru Voichescu și a preotului slujitor Ioan-Marius Popa. Copiii din grupul de cateheză al…
Zi de sărbătoare în parohia Mesteacăn
În Duminica a șaptea după Paști, 5 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor a târnosit biserica cu hramul „Buna Vestire” din parohia Mesteacăn, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, pe podiumul amenajat în curtea lăcașului de cult. În cuvântul de învățătură, făcând referire la cuvintele Mântuitorului Iisus…
