O cateheză altfel, pentru copiii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hărţăgani

Într-o atmosferă de aleasă bucurie duhovnicească, copiii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hărţăgani, protopopiatul Brad, au avut prilejul de a-şi îmbogăţi şi completa cunoştinţele despre istoria antică a românilor, dar şi despre cea a Bisericii Ortodoxe Române, prin participarea la excursia organizată de parohie ca dar pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul orelor…

Târnosirea bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara

Duminică, 6 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfântul Antonie cel Mare” a parohiei Hunedoara IX, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. Ca urmare a ridicării unei noi porți către cer în tânăra parohie din municipiul Hunedoara, închinată Sfântului…

Binecuvântare de lucrări în filia „Învierea Domnului” din localitatea Fintoag – județul Hunedoara

Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor filiei „Învierea Domnului” din localitatea Fintoag – parohia Lăpugiu de Jos, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, unde a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de înfrumusețare a bisericii din localitate, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de…

Slujiri arhierești

Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în biserica „Învierea Domnului” a filiei Fintoag din cadrul parohiei Lăpugiu de Jos, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.

Comunicat de presă

Luni, 31 octombrie 2016, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare. Lucrările comisiei s-au…

Slujire arhierească în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Deva

Miercuri, 26 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit celor…

Slujiri arhierești

Miercuri, 26 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a parohiei Deva 5, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.

Binecuvântare de lucrări în filia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Blăjeni-Plai

Duminică, 23 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a filiei Blăjeni-Plai din cadrul parohiei Blăjeni-Sat, protopopiatul Brad, județul Hunedoara. Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor…

Slujiri arhierești

Duminică, 23 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a filiei Blăjeni-Plai din cadrul parohiei Blăjeni-Sat, protopopiatului Brad, județul Hunedoara.

Manifestare istorică în parohia „Bunavestire și Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea Roșcani

Duminică, 16 octombrie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în parohia cu hramurile Bunavestire și Sfinții Martiri Brâncoveni  din localitatea Roșcani, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, a avut loc o manifestare cultural-istorică prilejuită atât de aniversarea a 525 de ani de atestare documentară a localităților Roșcani și Mihăiești, dar și de…

Parohia Nădăștia de Sus – sprijin pentru copiii nevoiași

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei si al Hunedoarei, și prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ciprian Vișoi, parohia Nădăștia de Sus a donat Casei familiale pentru copii cu dizabilități din Hunedoara mobilier complet pentru amenajarea unei camere din acest centru care găzduiește copii cu nevoi speciale.  

Sărbătoarea Sf. Parascheva la Iași. Mii de pelerini au adus cinstire moaștelor cuvioasei și ale Sf. Neofit Zăvorâtul

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în mod deosebit vineri, 14 octombrie 2016, la Iași, fiind cunoscută și ca Ocrotitoarea Moldovei. Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de sărbătorire a sfintei de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la hramul Catedralei Mitropolitane din Iași…

Slujiri arhierești

Vineri, 14 octombrie 2016, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în Catedrala Mitropolitană „Întâmpinarea Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iași, cu prilejul hramului acesteia.

„Sfântul Antim Ivireanul – păstor și misionar al Bisericii Ortodoxe Române” – conferința preoțească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei

Marți, 11 octombrie 2016, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a avut loc conferința preoțească de toamnă în Episcopia Devei și Hunedoarei. În fața preoților din eparhia hunedoreană a fost susținut un referat de excepție de către Preasfințitul Părinte…

Cerc pastoral în parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Lăpușnic

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în data de 9 octombrie 2016, preoții cercului pastoral Dobra din protopopiatul Deva s-au adunat, sub oblăduirea preacuviosului părinte arhimandrit Andrei Coroian, consilier catehetic și de misiune și a preacucernicului părinte Victor Șuiaga, președintele cercului pastoral, în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (monument istoric din secolul…