Duminica a 10-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Deva

În Duminica a 10-a după Rusalii, 5 august 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată…

Îndemn stăruitor la rugăciune pentru persoanele afectate de inundații în comuna Vața de Jos

Episcopia Devei și Hunedoarei îndeamnă, cu nădejde vie, pe toți fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe hunedorene, să își înalțe cugetele în rugăciune stăruitoare către Atotmilostivul Dumnezeu pentru sufletele celor două persoane decedate, precum și pentru persoanele ale căror gospodării au fost afectate de apele revărsate marți, 31 iulie 2018, în trei localități ale comunei Vața…

Binecuvântare de lucrări la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Vulcan

În Duminica a noua după Rusalii, 29 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba binecuvântării de lucrări la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Vulcan, Protopopiatul Petroșani. În continuare a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția…

Concursul Național „Democrație și toleranță” în județul Hunedoara

În perioada 23-26 iulie 2018 a avut loc în județul Hunedoara etapa națională a Concursului Școlar Democrație și toleranță. Aflat la cea de-a 24-a ediție, concursul a demonstrat încă o dată implicarea elevilor și profesorilor în procesul educațional care formează generația de mâine a României. Deși suntem în plină vacanță de vară, la concurs au…

Zi de sărbătoare în parohia Brănișca

În Duminica a opta după Rusalii, 22 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Brănișca din cadrul Protopopiatului Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre minunea…

BUCURĂ-TE, ILIE, MĂRITE PROROC ȘI ÎNAINTEMERGĂTOR AL CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS!

Sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul adună an de an la Mănăstirea din Toplița Română credincioși ortodocși veniți din toată țara pentru a se ruga ocrotitorului Sfintei Mănăstiri. În anul 1911 în sufletul Ierarhului de Caransebeș, originar din Toplița Română, (Elie) Miron Cristea se năștea gândul dumnezeiesc de a zidi casă Stăpânului ceresc, drept pentru care a…

Examen de Capacitate Preoțească în Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în luna iulie va avea loc Examenul de Capacitate Preoțească la Centrul Eparhial din Deva. Examenul se va desfăşura conform Regulamentului de numire şi transferare a clerului şi a Metodologiei elaborată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după următorul program: Miercuri, 25.07.2018, –…

Comunicat privind acordarea Arhiereștii Binecuvântări necesară pentru înscrierea la concursul de admitere la Facultățile de Teologie Ortodoxă

Înscrierea candidaților la Facultățile de Teologie Ortodoxă (nivel licență și master) se face în acord cu prevederile legale și cu avizul scris (binecuvântarea) al chiriarhului (conform art. 13, alin. 3 din Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea învățământului teolgic ortodox preuniversitar și universitar). În acest…

Tabară de creație la Centrul de instruire tehnico-aplicativă al Episcopiei Devei și Hunedoarei de la Muncelu Mic

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, s-a desfășurat în perioada 2-7 iulie 2018, a treia ediție a Taberei de Creație Trecut, Prezent și Viitor – Nuanțe Artistice, în parteneriat cu Liceul de Muzică și Arte Plastice Sigismund Toduță din Deva. La această tabără au participat elevii câștigători ai concursurilor Trecut.Prezent.Viitor din…

Sfințirea Centrului social-educativ „Sfânta Ecaterina” din Petroșani

Luni, 2 iulie 2018, a fost inaugurat Centrul social-educativ „Sfânta Ecaterina” din Petroșani. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul s-a bucurat de prezența mai multor profesori și elevi din localitate, a autorităților locale, precum și a…

Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a târnosit biserica din satul Fizești

În Duminica a cincea după Rusalii, 1 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” din filia Fizeș, parohia Galați, Protopopiatul Hațeg. În continuare a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți…

Președintele Academiei Române a conferențiat la Deva

În această după-amiază de 29 iunie, ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sfinții ocrotitori ai Catedralei eparhiale și ai urbei devene, s-a încheiat o săptămână plină de evenimente cultural-bisericești, puse și în acest an – în fapt, într-un al cincilea an consecutiv – sub egida Zilelor credinței și ale culturii la Deva. Cu binecuvântarea…

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala Episcopală din Deva

De praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vineri, 29 iunie 2018, Catedrala Episcopală din Deva și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Din soborul de ierarhi au făcut parte Preasfințitul Părinte…

Maestrul GRIGORE LEȘE într-un concert excepțional la Deva

Joi, 28 iunie 2018, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, a avut loc la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a patra seară a manifestării culturale Zilele Credinței și Culturii la Deva, ediția a V-a, concertul extraordinar UN SECOL DE DOR, susținut de…

Spectacol de teatru dedicat Marii Uniri

Miercuri, 27 iunie 2018, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, a avut loc la Sala Teatrului de Artă din Deva, în cea de-a treia seară a manifestării culturale Zilele Credinței și Culturii la Deva, ediția a V-a, spectacolul de teatru cu piesa ZIDITORI AI MARII UNIRI, susținut de…

Mesajul Patriarhului Daniel cu prilejul Congresului Internaţional de Teologie din Veria (Text integral)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj participanților la Congresul cu tema „Binevestirea Sfintei Evanghelii (Evanghelizare) și misiune, după Sfântul Apostol Pavel”, desfăşurat la Veria, Grecia, în perioada 26-29 iunie 2018. Intitulat Sfântul Apostol Pavel – model actual de misiune creștină, cuvântul subliniază importanţa congresului organizat anual de Mitropolia de Veria, Nausa și Kampania. Patriarhul României a semnalat că acest congrez evidenţiază…