În a treia seară a Postului Mare, miercuri, 4 martie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit Pavecernița Mare la biserica „Schimbarea la Față” din municipiul Hunedoara. În cadrul slujbei a fost citită a treia parte din Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit la…
Autor: Biroul mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei
A doua seară a Canonului Mare la Mănăstirea Crișcior
Marți, 3 martie 2020, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, cu partea a doua din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Crișcior. Preasfinția Sa a rostit la finalul slujbei un cuvânt de învățătură despre folosul postului, atât pentru trup, cât…
Pavecernița Mare cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Deva
În prima zi a Postului Sfintelor Paști, 2 martie 2020, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din…
Licitație de pictură la biserica „Sfântul Proroc Ilie” și „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Deva
Vineri, 20 martie 2020, la biserica „Sfântul Proroc Ilie” și „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din municipiul Deva (parohia Deva VII), Protopopiatul Deva, va avea loc, începând cu ora 12.00, o licitație de pictură în tehnica frescă. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0724 341 727 – preot paroh Ioan Jurca.
Resfințirea bisericii parohiei Petrila-Cimpa
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 1 martie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a resfințit biserica „Schimbarea la Față” a parohiei Petrila-Cimpa, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La predică, Preasfinția Sa a rostit omilia pericopei citită din Sfânta Evanghelie la Sfânta…
Noul episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, hirotonit în prezența a mii de credincioși
Sute de preoți și mii de credincioși, oameni de cultură, autorități județene și centrale au participat duminică, 23 februarie 2020, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, la hirotonia părintelui arhimandrit Benedict Vesa, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Sfânta Liturghie și hirotonia întru episcop-vicar au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,…
Slujba de ipopsifiere a Episcopului-vicar ales al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a fost oficiată sâmbătă, 22 februarie 2020, după Vecernie, slujba de ipopsifiere a Episcopului-vicar ales al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhimandritul Benedict Vesa. Prin această rânduială, noul Episcop-vicar ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost anunțat și chemat oficial la treapta de arhiereu. La ipopsifiere au…
Eveniment cultural caritabil la Orthocaffe Deva
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, vineri, 14 februarie 2020, a avut loc la Orthocaffe încă un frumos eveniment organizat de Clubul de Voluntariat Orthocaffe. Evenimentul, intitulat „Seara de Kahoot”, a avut drept scop principal strângerea de fonduri pentru un caz social. Astfel, participarea s-a făcut pe bază de donaţie. Pe…
Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva
În Duminica a 34-a după Rusalii, 16 februarie, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și cu Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și „Întâmpinarea Domnului” din Deva….
Examen de Capacitate Preoțească în Episcopia Devei și Hunedoarei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în luna februarie va avea loc o nouă sesiune a Examenului de Capacitate Preoțească, la Centrul Eparhial din Deva. Examenul se va desfăşura conform Regulamentului de numire şi transferare a clerului şi a Metodologiei elaborată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după următorul…
Duminica a 32-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica a 32-a după Rusalii, 26 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit din cadrul slujbei Părintele arhidiacon Nicolae-Daniel Balea, dirijorul Coralei…
Ședința anuală de lucru a Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale
Marți, 21 ianuarie 2020, la sediul administrativ al eparhiei hunedorene, sub președinția Preasfințitului Părinte Gurie, s-au desfășurat lucrările ședinței ordinare a Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei. Potrivit reglementărilor statutare, lucrările au debutat cu întrunirea membrilor Consiliului Eparhial cărora le-au fost prezentate rapoartele sectoarelor Centrului Eparhial pe anul 2019. După…
Duminica a 29-a după Rusalii la biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria
În Duminica a 29-a după Rusalii, 19 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Simeria, Protopopiatul Orăștie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa, vorbind despre pericopa evanghelică citită în cadrul slujbei, despre vindecarea…
Licitație de pictură pentru biserica „Sfântul Apostol Andrei” a Schitului Cucuiș
Marți, 4 februarie 2020, la Schitul Cucuiș, comuna Beriu, județul Hunedoara, Protopopiatul Orăștie, va avea loc, începând cu ora 12.00, o licitație de pictură în tehnica frescă, pentru biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0722 678 541 – egumen Protos. Andrei Mihalyi.
Binecuvântare de lucrări la biserica parohiei Petrila-Lonea
În Duminica după Botezul Domnului, 12 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfânta Mare Muc. Varvara” a parohiei Petrila-Lonea, Protopopiatul Petroșani. Cu acest prilej a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate pentru renovarea sfântului locaș, după care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor…
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, tânărul teolog Sorin Dănău a fost hirotonit întru diacon, urmând a…
