Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Duminica a 23-a după Rusalii, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Ohaba de sub Piatră, parohia Băiești, Protopopiatul Hațeg. În timpul slujbei, Părintele diacon Bogdan…
Slujbă de pomenire a Episcopului Gurie Georgiu la doi ani de la trecerea la cele veșnice
Sâmbătă, 21 octombrie 2023, s-au împlinit doi ani de la trecerea în veșnicie a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Cu acest prilej, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din…
Ziua Mondială a Osteoporozei la Centrul Socio-Medical și de Recuperare „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva
În fiecare an, ziua de 20 octombrie este marcată ca fiind ,,Ziua mondială a osteoporozei”, fiind dedicată creșterii gradului de conștientizare asupra prevenției și diagnosticării osteoporozei. Cu acest prilej, din purtarea de grijă și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul Socio-Medical și de Recuperare „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva s-a…
Conferința de toamnă a preoţilor din Episcopia Devei și Hunedoarei
Joi, 19 octombrie 2023, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc la Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, o conferință teologică susținută de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. La conferință au fost prezenți Preasfințitul Părinte…
Preacuviosul Părinte Zaharia Zaharou a conferenţiat la Deva
Miercuri, 18 octombrie 2023, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc o conferință duhovnicească extraordinară susținută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. La conferință au fost prezenți ierarhii…
Slujire arhierească la biserica „Buna Vestire” din Deva
Miercuri, 18 octombrie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din Deva. La momentele rânduite din timpul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe Părintele diacon Ioan Daniel Cîzu pe seama parohiei „Sfinții…
Conferință duhovnicească la Orthocaffe Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 17 octombrie 2023, la Centrul de tineret Orthocaffe din Deva, a fost susținută conferința duhovnicească „De la moarte la Viață”. Conferința a fost organizată de către asociația Alianța părinților din România, fiind susținută de Părintele Cezar Axinte și moderată de domnul Mihai Vladu. Acest eveniment…
Sinaxă monahală în eparhia hunedoreană
Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 17 octombrie 2023, la Mănăstirea Crișan a avut loc Sinaxa stareților și starețelor așezămintelor monahale din Episcopia Devei și Hunedoarei. Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, împreună cu soborul de preoți…
Licitație de pictură la biserica „Sfântul Apostol Andrei” a parohiei Călan II
Joi, 2 noiembrie 2023, la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din parohia Călan II (categoria I), Protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara, va avea loc, începând cu ora 12.00, o licitație de pictură în tehnica a secco, în suprafață estimată de 750 de m2. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0734 073 484 – Preot paroh…
Mănăstirea Sihăstria Râșcăi – înveșmântată în lumină și har
O pagină din istoria înfloritoare a uneia dintre cele mai noi ctitorii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ridicată în numai șapte ani, precum în vremea voievozilor Moldovei, a fost scrisă astăzi, 15 octombrie 2023, în Poiana Sfântului Ioan, în Ținutul Fălticenilor. Cu acest prilej a poposit aici pentru câteva zile un odor neprețuit, Brâul Maicii…
Peste 35.000 de suflete, alături de Sfânta Parascheva, de ziua ei
Cea mai mare sărbătoare a Moldovei a reunit și în acest an mii de oameni în duh de rugăciune, la slujba de hram a Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor format din 26 de ierarhi români și străini, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos. Până…
Părintele Zaharia Zaharou va susține la Deva o conferință duhovnicească
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, miercuri, 18 octombrie 2023, de la ora 18:00, Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține la Deva conferința: „Akedia lumii și trezvia ucenicilor lui Hristos”. Conferința va avea loc la Teatrul de…
Prezență hunedoreană la Festivalul „La obârșii, la izvor” de la Giula
An de an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, cu sprijinul unor Episcopii și autorități locale și județene din România, se organizează la Giula, în Ungaria, Festivalul de păstrare și promovare a culturii tradiționale românești, intitulat „La obârșii, la izvor”. Acest festival a fost susținut în fiecare an de către un…
Biserica Mănăstirii Năsturelu din Episcopia Alexandriei și Teleormanului a fost târnosită
În Duminica a 20-a după Rusalii, 8 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și cu soborul de preoți și diaconi, au târnosit biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Mucenic Iulian din Tars” a Mănăstirii Năsturelu din județul Teleorman….
Zi de sărbătoare în parohia Hășdău
În Duminica a 20-a după Rusalii, 8 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Hășdău, Protopopiatul Deva. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie,…
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Șesuri a fost resfințită
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a resfințit biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Șesuri, parohia Curechiu, Protopopiatul Brad, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu, pentru preoții slujitori ai bisericii…
