Seară duhovnicească la Catedrala din Orăștie

În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 10 aprilie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit împreună cu un sobor de preoți Taina Sfântului Maslu de obște la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Orăștie. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a…

Biserica din satul Ohaba a fost târnosită

În Duminica a cincea din Post, 10 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat slujba târnosirii bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din filia Ohaba a parohiei Lăpugiu de Jos, Protopopiatul Deva, sfințind și noua troiță din curtea lăcașului de cult, monumentul eroilor și un nou clopot. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit…

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a târnosit biserica din satul Visca

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit sâmbătă, 9 aprilie 2022, slujba de târnosire a bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Visca, Protopopiatul Deva, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La momentul potrivit din cadrul slujbei teologul Gelu Muntean a fost hirotonit întru diacon, urmând a…

Denia Acatistului Bunei Vestiri la biserica „Înălțarea Domnului” din Simeria

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia imnului Acatist al Bunei Vestiri, vineri, 8 aprilie 2022, la biserica „” din Simeria, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej Preasfinția Sa a vorbit despre minunile prin care, în mai multe rânduri, cetatea Constantinopolului a fost izbăvită de primejdii…

Denia Canonului Mare la Catedrala Episcopală din Deva

Miercuri, 6 aprilie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. În cadrul slujbei Preasfinția Sa a citit, potrivit rânduielii, și viața Sfintei Cuvioase…

Sprijin umanitar pentru Mănăstirea Bănceni din Ucraina

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sectorul Social-Filantropic, în colaborare cu cele 5 protopopiate ale Eparhiei, a oferit sprijin umanitar celor 620 de copii care sunt crescuți și îngrijiți la Mănăstirea Bănceni din Ucraina și refugiaților care și-au găsit adăpost în cadrul așezământului monahal. În acest sens, a fost organizată o colectă…

Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” va funcționa din toamnă la Deva

În Episcopia Devei se apropie de finalizare lucrările la un proiect de suflet al vrednicului de pomenire Episcop Gurie: o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele în semn de omagiu. Unitatea de învățământ preșcolar „Episcop Gurie Georgiu” se dorește a fi un lăcaș educațional de excelență, cu…

Slujire arhierească în parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Călan

În Duminica a treia din Post – a Sfintei Cruci, 27 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Altarul de vară al parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Călan, Protopopiatul Hațeg, împreună cu soborul slujitor. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția…

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2022 în Episcopia Devei și Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, sâmbătă, 26 martie 2022 a avut loc, în 10 localități ale județului Hunedoara, Marșul pentru viață 2022 – Egalitate, echitate şi sprijin – din prima secundă şi întreaga viaţă, manifestare ajunsă la cea de-a XII-a ediție în România şi a noua ediţie în eparhia noastră și…

Biserica „Buna Vestire” din Deva și-a sărbătorit hramul

În ziua praznicului Bunei Vestiri, vineri, 25 martie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din municipiul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat importanța praznicului acestei zile, în care sărbătorim începutul lucrării de mântuire a…

Preoții din Protopopiatul Deva s-au întrunit pentru Conferința semestrială

Slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Deva au participat joi, 24 martie 2022, la Conferința semestrială de primăvară. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedaorei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Deva. Părintele Protopop Petru Costa…

Conferință preoțească în Protopopiatul Hațeg

Miercuri, 23 martie 2022, a avut loc Conferința semestrială a preoților din Protopopiatul Hațeg. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în biserica „Sfânta Treime” din Hațeg, împreună cu soborul slujitor. După Sfânta Liturghie, a urmat deschiderea Conferinței printr-un cuvânt al Părintelui Protopop Iuliu Tonca,…

Conferința slujitorilor Sfintelor Altare din Protopopiatul Orăștie

Marți, 22 martie 2022, slujitorii Sfintelor Altare din Protopopiatul Orăștie au participat la Conferința preoțească semestrială. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei au fost…

Seară duhovnicească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, duminică, 20 martie, de la ora 17, a avut loc la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, prima dintre cele trei seri duhovnicești programate să se desfășoare în Catedrala brădeană în vremea Postului Mare. Seara duhovnicească a debutat cu slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Grigorie Palama,…