Joi, 29 iunie 2023, în ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii municipiului Deva, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de vară. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul…
Categorie: Foto
Slujba Vecerniei la Catedrala Episcopală din Deva
Miercuri, 28 iunie 2023, în seara premergătoare zilei în care sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel – hramul de vară al Catedralei Episcopale din Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, împreună cu soborul slujitor,…
Profesorul și sociologul Dan Dungaciu a conferențiat la Deva
Marţi, 27 iunie 2023, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a treia seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VIII-a, conferința intitulată „Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și religioasă…
Spectacol folcloric inedit la Deva
Luni, 26 iunie 2023, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, în cea de-a doua seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VIII-a, spectacolul folcloric intitulat „Tradiții din satul părintesc”. La eveniment au fost prezenți…
Ziua Drapelului Național sărbătorită la Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat luni, 26 iunie 2023, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național desfășurată în Piața Tricolorului din Deva. La eveniment au participat autorități județene, locale și reprezentanți ai forțelor de ordine și intervenție. La începutul manifestării…
Caragiale – la fel de actual și în 2023 – „O scrisoare pierdută…” la Deva
Duminică, 25 iunie 2023, cu binecuvântarea și în prezența Preasfinţitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a avut loc la Sala Teatrului de Artă din Deva, în prima seară a manifestării culturale „Zilele Credinței și Culturii” la Deva, ediția a VIII-a, un spectacol de teatru având ca protagoniști actori ai Teatrului de artă Deva și…
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a treia după Rusalii
În Duminica a treia după Rusalii, 25 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Fintoag a parohiei Lăpugiu de Jos, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba…
Slujirile ierarhilor hunedoreni la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul
În ziua sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 24 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba binecuvântării de lucrări la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Lupeni-Bărbăteni, Protopopiatul Petroșani, sfințind și noul lumânărar amenajat în curtea lăcașului de cult. În continuare Preasfinția Sa a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu…
Biserica „Sfântul Dumitru” din Florești – Cluj, târnosită de patru ierarhi
În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 18 iunie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfinţitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte NESTOR, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului…
Hram la Schitul Grădiștea de Munte în Duminica Sfinților Români
În Duminica a II-a după Rusalii, în care se face pomenirea Tuturor Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Schitul Grădiștea de Munte, cu prilejul sărbătorii hramului. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, făcând referire la pericopa…
Biserica din satul Câmpuri de Sus a fost târnosită
Sâmbătă, 17 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din filia Câmpuri de Sus a parohiei Tătărăști, Protopopiatul Deva. De asemenea, a fost sfințită și troița de lemn ridicată în curtea lăcașului de cult….
Final de an școlar la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat joi, 15 iunie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la serbarea de final de an școlar la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Elevele au prezentat un frumos program artistic în cadrul căruia s-au recitat poezii și…
La Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” din Deva a avut loc Serbarea finalului de an școlar
Miercuri, 14 iunie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat la Serbarea finalului de an școlar la Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” din Deva. Sub îndrumarea doamnelor educatoare, preșcolarii au pregătit un program de poezii și cântece, iar apoi au primit…
Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean – ediția a VII-a
Marți, 13 iunie 2023, la Deva a avut loc cea de-a VII-a ediție a manifestării național-bisericești intitulată: „Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”, organizată de Episcopia Deve și Hunedoarei și Filiala Județeană Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”. În prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul…
Zi de sărbătoare la Mănăstirea Măgureni
În Duminica Tuturor Sfinților – prima după Rusalii, 11 iunie 2023, la Mănăstirea Măgureni a fost sfințit Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Luca – arhiepiscopul Crimeei” – a cărui pomenire se face în această zi – și „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul”. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte…
La Hunedoara a avut loc ediția a VII-a a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei
Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc sâmbătă, 10 iunie 2023, cea de-a VII-a ediție a întâlnirii tinerilor ortodocși din cuprinsul eparhiei hunedorene. Această ediție a adunat peste 250 de tineri din tot județul Hunedoara, aceștia, împreună cu profesorii și preoții însoțitori, fiind…
