În cea de-a doua Duminică după Rusalii, la ceasul Vecerniei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit rânduiala de instalare a noii starețe a Mănăstirii Sfânta Treime Crișcior, în persoana monahiei Varvara Luchian. Cu acest prilej, Preasfinția sa a evocat personalitatea celei care a condus, ca stareță, acest așezământ monahal în ultimii…
Categorie: Foto
Duminica Sfinților Români | Hramul Schitului Grădiștea de Munte
În Duminica a doua după Rusalii – a Sfinților Români, 21 iunie 2020, Schitul Grădiștea de Munte și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit din timpul slujbei, Părintele diacon Romeo…
Sfințirea Paraclisului „Sf. Ioan Gură de Aur” din Orăștie
Sâmbătă, 20 iunie 2020, la ceas de Vecernie, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de sfințire a Paraclisului noii parohii Orăștie V, cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură despre rolul locașului de cult în mijlocul comunității…
Hirotonie întru diacon la Catedrala Episcopală din Deva
Sâmbătă, 20 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul teolog Romeo Petru Ardelean a fost hirotonit întru diacon, urmând…
Noi îndrumări bisericești care se aplică din data de 17 iunie 2020
Având în vedere că, din 17 iunie 2020, o serie de limitări și interdicții care privesc viața cetățenilor încetează, în consultare cu autoritățile de stat competente, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult: I. Accesul credincioşilor în…
Hramul Schitului Suseni-Colț
În prima Duminică după Rusalii, 14 iunie 2020, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Schitul Colț împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu prilejul prăznuirii hramului. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți la slujbă să aibă…
Mănăstirea Crișcior și-a sărbătorit hramul
Luni, 8 iunie 2020, de praznicul Sfintei Treimi, Mănăstirea Crișcior și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în Altarul de vară al așezământului monahal. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția…
Praznicul Pogorârii Sfântului Duh la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica Cincizecimii, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, 7 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa…
Duminica a șaptea după Paști la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica a șaptea după Paști, 31 mai 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături de un sobor de preoți și diaconi. La predică, Preasfinția Sa a vorbit despre pomenirea, în această duminică,…
Praznicul Înălțării Domnului la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 28 mai 2020, în ziua praznicului Înălțării Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit,…
Duminica a șasea după Paști la Mănăstirea Crișan
În Duminica a șasea după Paști, 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul de vară al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Crișan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică…
Schitul Straja și-a sărbătorit hramul
Joi, 21 mai 2020, Schitul Straja și-a sărbătorit hramul, în ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat o slujbă de sfințire a icoanelor din tunelul de la intrare în mănăstire, în care sunt reprezentați sfinți…
Duminica a cincea după Paști la Mănăstirea Măgura
În Duminica a cincea după Paști, 17 mai 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la față” – Măgura, alături de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa a rostit și omilia pericopei evanghelice citită la Sfânta Liturghie, despre convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu o…
Duminica a patra după Paști la Catedrala Episcopală din Deva
În Duminica a patra după Paști, 10 mai 2020, când se pomenește minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda din Ierusalim, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. La momentul rânduit din cadrul slujbei, Părintele diacon…
Recomandările INSP după încetarea stării de urgenţă: Slujbele, oficiate în aer liber | Declaraţie Vasile Bănescu
Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de cult. Conform documentului, slujbele urmează să fie oficiate „numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane”, iar „accesul persoanelor…
Hirotonie întru diacon la Catedrala Episcopală din Deva
Sâmbătă, 9 mai 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. În timpul slujbei, la momentul potrivit, tânărul teolog Mihai Dănilă a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei Orăștioara de…
