Cu binecuvântarea și în prezenţa Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, sâmbătă, 24 iunie 2017, a debutat la Deva manifestarea religios-culturală intitulată „Zilele credinței și culturii”, ediţia a IV-a, în Sala Teatrului de Artă din Deva, care a fost gazda unui spectacol de teatru excepțional, susținut de compania teatrală Civic Art CvM din…
Categorie: Foto
Hramul Schitului Ardeu din județul Hunedoara
Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Schitul Ardeu, cu prilejul sărbătoririi hramulului. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa, făcând referire la Sfânta Evanghelie citită în…
Inaugurarea magazinului de cărți și obiecte bisericești „Logos” al Episcopiei Devei și Hunedoarei din municipiul Hunedoara
Marți, 20 iunie 2017, a fost inaugurat magazinul de cărți și obiecte bisericești „Logos” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, situat în municipiul Hunedoara, str. Avram Iancu, nr. 14A (poziționat între magazinul Kaufland și Catedrala Eroilor). Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor…
Hramul Schitului Grădiștea de Munte din județul Hunedoara
Duminică, 18 iunie 2017, Schitul „Duminica Sfinților Români” de la Grădiștea de Munte, județul Hunedoara, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit celor prezenți, Preasfinția Sa, făcând referire la pericopa…
Serbarea finalului de an școlar la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop
Vineri, 16 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a participat la serbarea de sfârșit de an școlar la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Festivitatea a debutat cu un program artistic în cadrul căruia s-au recitat poezii și s-au cântat pricesne și cântece patriotice. Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a…
Hramul Schitului Suseni-Colț din Episcopia Devei și Hunedoarei
Dumincă, 11 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” Suseni – Colț din județul Hunedoara, cu prilejul sărbătoririi hramului. Într-o atmosferă de binecuvântată bucurie duhovnicească, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi. În…
Slujire arhierească în parohia Popești
Sâmbătă, 10 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a parohiei Popești, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara, după care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța…
Hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu
Catedrala mitropolitană din Sibiu și-a sărbătorit astăzi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În soborul arhiereilor s-au aflat Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Gurie, Episcopul…
Duminica Pogorârii Sfântului Duh | Preasfințitul Părinte Gurie a slujit la Schitul Crișcior
Duminică, 4 iunie 2017, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie la schitul „Sfânta Treime” de la Crișcior, Protopopiatul Brad, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre întemeierea Bisericii, în chip…
Întâlnirea tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei – Ediția a IV-a, Deva
Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc joi, 1 iunie 2017, cea de-a IV-a întâlnire a tinerilor ortodocși din cuprinsul Eparhiei. Această ediție a adunat peste 300 de tineri din tot județul Hunedoara, aceștia, împreună cu profesorii și preoții însoțitori, fiind delegați…
Târnosirea bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” a parohiei Hățăgel din județul Hunedoara
Dumincă, 28 mai 2017, în Duminica a VII-a după Paști, biserica „Duminica Tuturor Sfinților” a parohiei Hățăgel a fost târnosită. La invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la acest eveniment au participat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, fiu al acestui sat. După slujba…
Conferință duhovnicească în Episcopia Devei și Hunedoarei
Vineri, 26 mai 2017, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la Inspectoratul Școlar Județean din Deva, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex – Anglia, a susținut conferința „Pocăința – înnoirea legăturii noastre cu Dumnezeu în Persoană”. În cadrul acesteia, Părintele Arhimandrit Zaharia…
În veci pomenirea fericiților eroi! Slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc la Monumentul Eroilor Români din Deva
Joi, 25 mai 2017, cu ocazia praznicului Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, la Monumentul Eroilor Români din Deva a avut loc o slujbă de pomenire a tuturor eroilor neamului românesc, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru demnitatea și libertatea poporului român și pentru apărarea credinței noastre strămoșești. Slujba parastasului a fost săvârșită…
Praznicul Înălțării Domnului la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 25 mai 2017, cu ocazia marelui praznic al Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor…
Sinaxa stareților și starețelor din Episcopia Devei și Hunedoarei
Miercuri, 24 mai 2017, a avut loc sinaxa cu stareții și starețele din Episcopia Devei și a Hunedoarei. Aceasta a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din Deva de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Sinaxa a continuat la Centrul Eparhial…
Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Devei și Hunedoarei
Marți, 23 mai 2017, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean din Deva, a avut loc Conferința preoțească de primăvară. Aceasta a fost susținută de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care a…
