Astăzi, 12 aprilie 2015, începând cu orele 11, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit, alături de un ales sobor de preoți și diaconi, slujba vecerniei din prima zi de Paști, cunoscută în popor ca A doua Înviere sau Învierea mică. Vecernia din prima zi a Paștilor are o rânduială specială, punctul culminant…
Învierea Domnului la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 12 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Paștilor la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi. Slujba de Înviere a debutat prin citirea canonului Sâmbetei celei Mari, apoi, la…
Cuvânt pastoral la Praznicul Învierii Domnului – Anul mântuirii 2015
† G U R I E , prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei şi al Hunedoarei. Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Dreptmăritorilor creştini: binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei cu prilejul Praznicului măreț al Învierii! „Cum îmi voi petrece eternitatea?” Adevărurile ultime proclamate de Ortodoxie, piedici în calea dictaturii relativismului…
Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 11 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Cristian Ciurea, care va…
Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 10 aprilie 2015, la Denia Prohodului Domnului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Biserica dreptmăritoare pomenește la Denia Prohodului moartea și îngroparea Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a…
Drumul crucii în orașul Lupeni
Astăzi, 10 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat, alături de un ales sobor de slujitori ai altarului, la Drumul Crucii, procesiune organizată în orașul Lupeni din județul Hunedoara. Drumul Crucii reprezintă o reiterare a drumului parcurs de Mântuitorul spre Golgota, purtându-și în spate Crucea, și amintește oamenilor măsura dragostei lui…
Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală din Deva
Joi, 9 aprilie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie a participat la Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, alături de un ales sobor de preoți și diaconi. Denia celor 12 Evanghelii reprezintă una dintre cele mai frumoase rânduieli liturgice, fiind o utrenie specială la…
Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 9 aprilie 2015, în Joia Mare din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. În creștinătatea ortodoxă, ziua de astăzi…
Acțiune caritabilă la Cantina socială a Episcopiei Devei și Hunedoarei
Astăzi, 8 aprilie 2015, Episcopia Devei și Hunedoarei, prin Sectorul social și în colaborare cu Organizația Femeilor Liberale, a desfășurat o acțiune de întrajutorare a unui număr de 20 de persoane vârstnice care nu au posibilități financiare. Ajutorul oferit celor vârstnici, în preajma sărbătorilor Sfintelor Paști, a constat în pachete de alimente…
„Școala altfel” în Parohia Clopotiva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, marți, 7 aprilie 2014, în Parohia cu hramul „Sf. Proroc Ioan Botezătorul” și „Sf. Cuvioasă Parascheva” din localitatea Clopotiva, Protopopiatul Hațeg, a avut loc o întâlnire cu copiii în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, „Lăsați copiii să vină la Mine”….
Miniproiect cu caracter misionar-filantropic la Parohia Aurel Vlaicu
Între manifestările programate cu prilejul „Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“ , Sectorul teologic‐educațional a organizat Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar‐filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”. Copiii din grupul…
Acțiune social-filantropică la Spitalul Municipal din Brad
Astăzi, 6 aprilie 2015, Protopopiatul Ortodox Brad a întreprins o acțiune caritabilă la Spitalul Municipal din orașul Brad, județul Hunedoara. Acțiunea de întrajutorare ce a constat în diferite tipuri de alimente vine în preajma sărbătorilor pascale și se dorește a fi o alinare adusă bolnavilor din acest spital. Acțiunea se înscrie într-un program social-filantropic pe…
Concert tematic al Coralei „Sacerdotes” la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 5 aprilie 2015, la Catedrala Episcopală din Deva, a avut loc un concert tematic cu piese corale specifice Postului Mare susținut de Corala „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, corală dirijată de Preacucernicul Părinte Arhidiacon Daniel Balea. Evenimentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a unui număr…
Punerea pietrei de temelie a noii biserici a Schitului „Sfântul Ierarh Nectarie” din localitatea Nandru
Astăzi, 5 aprilie 2015, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a pus piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie” din cadrul Schitului „Sfântul Ierarh Nectarie” din localitatea Nandru, județul Hunedoara. Schitul „Sfântul Ierarh Nectarie” este unul dintre cele mai noi așezăminte monahale din cuprinsul…
Duminica Floriilor la Catedrala Episcopală din Deva
Astăzi, 5 aprilie 2014, de sărbătoarea praznicului Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Gurie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a…
Trei ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Crăciun Opre
Astăzi, 4 aprilie 2015, în Sâmbăta lui Lazăr când Biserica Ortodoxă face pomenirea celor adormiți, a fost marcată și pomenirea vrednicului de amintire, Preacucernicul Părinte Crăciun Opre, cel care a păstorit sufletele credincioșilor din parohia Cinciș, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara. Slujba parastasului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurat de…
