Sfântul şi Marele Sinod. Abordare sintetică a documentului: Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta

Al patrulea document aprobat de Sfântul şi Marele Sinod este: Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta. Tematica aceasta a fost discutată în a patra zi a lucrărilor Sinodului, în 23 iunie 2016. Textul cuprinde 17 paragrafe şi este împărţit în două capitole: Căsătoria ortodoxă; Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei. Printre temele principale…

Hramul Schitului Ardeu din județul Hunedoara

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Schitul Ardeu, cu prilejul sărbătoririi hramulului. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa, făcând referire la Sfânta Evanghelie citită în…

Victor Opaschi despre Catedrala Națională: Realizarea acestui proiect este expresia directă a redobândirii libertății religioase

Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a explicat de ce sprijină Guvernul construirea Catedralei Mântuirii Neamului, într-un interviu acordat recent publicației Q Magazine. Tema principală abordată în articolul respectiv a fost aceea a finanțării cultelor de către stat. Toate guvernele din țările democratice au instituții guvernamentale, cum este Secretariatul de Stat pentru Culte în…

Sfântul şi Marele Sinod | Elemente sintetice ale documentului „Autonomia şi modul ei de proclamare”

Autonomia şi modul ei de proclamare reprezintă al treilea document aprobat la Sinodul din Creta. El a fost discutat în a treia zi a lucrărilor, 22 iunie 2017. Prevederile referitoare la autonomie sunt transpuse în trei paragrafe. Dintre temele abordate identificăm noţiuni despre instituţia Autonomiei, condiţiile pentru obţinerea ei, Biserica Autonomă şi relaţia sa cu…

Îndemn la ajutor pentru cei afectați de caniculă

În această perioadă de caniculă, care afectează sever populația, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor și clericilor ortodocși să iasă în întâmpinarea celor afectați, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor al bisericilor, oferindu-le apă și sprijinul de care au nevoie. Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Acțiune socială pentru persoanele vârstnice în cadrul Sectorului Social al Episcopiei Devei și a Hunedoarei

Vineri, 23 iunie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii. Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului „GENERAȚII – Împreună”, care are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de…

Parohia Nădăștia de Sus – alături de copiii aflați în suferință

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și prin purtarea de grijă a preotului paroh Ciprian Vișoi, Parohia Nădăștia de Sus a donat Spitalului Orășenesc din Hațeg un Incubator Neonatal nou, sprijinind astfel medicii secției de Neonatologie, în tratarea bebelușilor cu probleme de sănătate. GALERIE FOTO

Festivitate de premiere în cadrul proiectului „Hai în echipa mea”

Joi, 22 iunie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc festivitatea de premiere a minicampionatului de fotbal din cadrul proiectului „HAI ÎN ECHIPA MEA”. Proiectul a fost implementat de Agenția Națională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara, în colaborare cu Serviciul Public…

Sfântul şi Marele Sinod | Sinteza documentului „Diaspora Ortodoxă”

Al doilea document adoptat la Sinodul din Creta este Diaspora Ortodoxă. Actul conţine dispoziţii privitoare la Diaspora Ortodoxă, dar şi Regulamentul de Funcționare a Adunărilor Episcopale în Diaspora. Documentele înaintate de cea de-a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy, 2009) și de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale (21-28 ianuarie 2016) au fost aprobate cu mici amendamente….

Inaugurarea magazinului de cărți și obiecte bisericești „Logos” al Episcopiei Devei și Hunedoarei din municipiul Hunedoara

Marți, 20 iunie 2017, a fost inaugurat magazinul de cărți și obiecte bisericești „Logos” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, situat în municipiul Hunedoara, str. Avram Iancu, nr. 14A (poziționat între magazinul Kaufland și Catedrala Eroilor). Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor…

Hramul Schitului Grădiștea de Munte din județul Hunedoara

Duminică, 18 iunie 2017, Schitul „Duminica Sfinților Români” de la Grădiștea de Munte, județul Hunedoara, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit celor prezenți, Preasfinția Sa, făcând referire la pericopa…

Duminica Sfinţilor Români | Sfinţii din neamul nostru care au fost canonizaţi (date de prăznuire)

Credința poporului român creștinat, născută și cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei și prin lucrarea misionarilor creștini, vorbitori de limbă greacă și latină, a rodit duhovnicește mai ales în mulțimea sfinților martiri, a sfinților cuvioși din mănăstiri, schituri și sihăstrii, în mulțimea sfinților ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinți apărători ai patriei și ai…

Serbarea finalului de an școlar la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop

Vineri, 16 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a participat la serbarea de sfârșit de an școlar la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Festivitatea a debutat cu un program artistic în cadrul căruia s-au recitat poezii și s-au cântat pricesne și cântece patriotice. Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a…

Un pas important în practica sinodalităţii ortodoxe universale – Semnificaţia liturgică, pastorală şi misionară a Sinodului din Creta

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat participanţilor la Seminarul cu tema „Receptarea hotărârilor Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta, 2016”, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti: În şedinţa de lucru din data de 28-29 octombrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a examinat, pentru prima dată, rezultatele participării…

Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului dezaprobă gestul de profanare a Sinagogii Neologe din Cluj

Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, în numele întregii comunităţi creștine dezaprobă actul de profanare a Sinagogii Neologe din Cluj-Napoca şi îşi exprimă solidaritatea faţă de comunitatea evreiască, ofensată printr-un astfel de gest iresponsabil. Condamnăm gestul care nu face cinste unui oraș precum Clujul, primitor cu străinii, unde auzi pe stradă vorbindu-se în mai multe limbi, unde…